Cu cine poate semna Mourinho, la doar câteva zile după ce a fost demis de la Tottenham: "N-am nevoie de pauză"

3 săptămâni in urmă 7

  • Liga 1: FC Botoșani - Universitatea Craiova, miercuri, 19:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: Sepsi Sfântu Gheorghe - CFR Cluj, miercuri, 21:30, Digi Sport 1

Jose Mourinho: "Nu am nevoie de pauză!" Poate semna cu Celtic

Chiar "The Special One" a afirmat acest lucru, pentru Sky Sports: "Mă ştiţi doar, nu voi spune nimic legat de Tottenham. Nu am nevoie de pauză sau să-mi încarc bateriile. Sunt non-stop în fotbal", a spus Mourinho.

Presa din Anglia scrie că managerul portughez ar putea reveni în antrenorat mai repede decât s-ar fi aşteptat. Mourinho este un candidat pentru postul de antrenor al lui Celtic. În cursa pentru acest post s-ar mai afla şi Eddie Howe, iar oficialii grupării scoţiene ar urma să ia o decizie în scurt timp.

În acest moment, echipa este condusă de interimarul John Kennedy, după ce Neil Lennon a fost demis în februarie.

Jose Mourinho a fost demis de la Tottenham

Remiza cu Everton, din campionat (2-2), a fost picătura care a umplut paharul, iar aceasta a venit după eșecul cu fosta sa echipă, Manchester United, 1-3

Antrenorul portughez de 58 de ani a stat doar un an și 7 luni pe banca lui Tottenham, fără să obțină vreun trofeu.

Tottenham nu a mai câștigat o competiție de 13 ani. Ultimul triumf a avut loc în 2008, când Spurs a luat Cupa Ligii Angliei, pe vremea când antrenor era Juande Ramos, iar victoria a fost adusă de Dimitar Berbatov, care a înscris din penalty, pentru 2-1, în poarta lui Chelsea.

În acest sezon, Tottenham are posibilitatea de a câștiga un trofeu, Cupa Ligii Angliei, unde va întâlni în finală pe Manchester City pe 25 aprilie.

Jose Mourinho fusese numit antrenor la Tottenham în noiembrie 2019, în locul lui Mauricio Pochettino și mai avea contract până pe 30 iunie 2023.

  • Cu Mourinho pe bancă, Tottenham a avut 45 de victorii, 17 remize și 24 de înfrângeri în toate competițiile.

Jose Mourinho, palmares impresionant în cariera de antrenor

Ca antrenor principal, Jose Mourinho are un palmares de invidiat:

  • 2x Champions League (FC Porto - 2003/2004 și Inter Milano - 2009/2010
  • 3x Campionatul Angliei (Chelsea - 2004/2005, 2005/2006 și 2014/2015)
  • 1x FA Cup (Chelsea - 2006/2007)
  • 4x Cupa Ligii Angliei (Chelsea - 2004/2005, 2006/2007, 2014/2015 și Manchester United - 2016/2017)
  • 1x Campionatul Spaniei (Real Madrid - 2012/2013)
  • 1x Cupa Spaniei (Real Madrid - 2010/2011)
  • 1x Supercupa Spaniei (Real Madrid - 2012/2013)
  • 2x Campionatul Italiei (Inter Milano - 2008/2009, 2009/2010)
  • 1x Cupa Italiei (Inter Milano - 2009/2010)
  • 1x Supercupa Italiei (Inter Milano - 2008/2009)
  • 2x Campionatul Portugaliei (FC Porto - 2002/2003, 2003/2004)
  • 1x Cupa Portugaliei (FC Porto - 2002/2003)
  • 1x Cupa Uefa (FC Porto - 2002/2003)
  • 1x Europa League (Manchester United - 2016/2017)
  • 1x Supercupa Portugaliei (FC Porto - 2002/2003)
  • 2x supercupa Angliei (Chelsea - 2005/2006 și Manchester United - 2016/2017)
Etichete: jose mourinho , tottenham , celtic
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă