Cu ce zeamă se stropesc pomii toamna. Atenție! Cum se prepară și când se stropesc

3 săptămâni in urmă 15

Cu ce soluție se stropesc pomii toamna. Iată cum se prepară această soluție și când se stropesc, de fapt. Trebuie să știi că pomii fructiferi au nevoie de tratamente chiar și în perioada toamnei.

Pomii fructiferi au nevoie de tratamente toamna

Deși toamna pomii fructiferi nu mai au fructe și se pregătesc de perioada de repaus vegetativ, ei tot au nevoie de tratamente. Aceste tratamente includ combaterea bacteriilor, ciupercilor ce pot provoca boli grave, dar și a insectelor care iernează în scoarța lor. Deși poate nu observi acești dăunători, ei există totuși, iar tratamentele trebuie efectuate ca să țină pomii sănătoși.

De asemenea, păduchele din San Jose și acarienii trebuie eliminați înainte să vină iarna, ca să te asiguri că pomii fructiferi nu vor avea probleme atunci când vine primăvara. Fie că este vorba despre măr, cais, cireș sau vișin, pomii fructiferi pot să fie afectați de dăunătorii aceștia.

Dar înainte de a realiza tratamentul pomilor fructiferi, trebuie mai întâi să știi perioada în care se pot face aceste tratamente. Ele se aplică de fapt în perioada de repaus vegetativ, adică când pomii fructiferi nu mai au nicio frunză.

De asemenea, trebuie să știi că și factorii meteorologici sunt destul de importanți în acest proces și trebuie ținut cont de ei, astfel că tratamentele nu se aplică atunci când temperaturile scad sub 0 grade C, când este vânt sau când sunt șanse de ploaie sau de ninsoare.

Ce este zeama bordeleza

De menționat este că primul tratament pe care trebuie să îl faci acestor pomi fructiferi este zeama bordeleza. Zeama bordeleză conține 80% sulfat de cupru neutralizat și 20% cupru metalic. Experții recomandă amestecul a 100 grame de zeamă bordeleză cu 10 litru de apă. Tratamentul se aplică în lunile octombrie-noiembrie, după ce toate frunzele din pom au căzut. Numai atunci se poate face tratamentul pomilor fructiferi toamna.

O alternativă la zeama bordeleza mai sunt și Champ 77 WG, Alcupral 50 PU sau Funguran OH 50 WP. La al doilea tratament al pomilor fructiferi se folosește și ulei horticol, dar și un adjuvant precum uleiul vegetal.

Stropirea cu ulei horticol se face după o săptămână de la aplicarea tratamentului cu zeamă bordeleza. La prepararea acestei soluții se folosesc 3 grame de ulei horticol și 50 mililitri de ulei vegetal, alături de 10 litru de apă.

Un amănunt pe care nu trebuie să îl uiți dacă vrei să ai pomi fructiferi sănătoși și roditori este să repeți aceste tratamente și în lunile februarue-martie.

The post Cu ce zeamă se stropesc pomii toamna. Atenție! Cum se prepară și când se stropesc appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă