Cu ce se va ocupa actorul Adrian Nartea după încheierea ultimului sezon al serialului „Vlad”. „Multă lume mă întreabă”

2 luni in urmă 33

Adrian Nartea, actorul din serialul „Vlad”, a devenit unul dintre cele mai îndrăgite personaje de pe micul ecran. Din această toamnă se va difuza ultimul sezon din „Vlad”, așa că după filmări, actorul trebuie să se reorinteze. Acesta a dezvăluit ce are de gând să facă pe viitor.

„Multă lume mă întreabă ce o să fac după VLAD. E o întrebare foarte bună pentru că, în toată această perioadă de peste 3 ani, nu prea am avut timp să fac altceva. A trebuit să mă dedic total serialului, deci, din punctul ăsta de vedere, nu ştiu.

Cu ce se va ocupa actorul Adrian Nartea după încheierea ultimului sezon al serialului „Vlad”. „Multă lume mă întreabă”

Deocamdată am câteva proiecte care ar trebui să se concretizeze într-un fel sau altul. Încă nu pot da detalii despre ele, unele sunt pe actorie, altele pe hosting, pentru că făceam şi asta înainte de VLAD şi nu numai.

 O să aleg cu sufletul, asta cu siguranţă… Singurul avantaj sau dezavantaj e că o să port destul de mult timp imaginea lui Vlad”, a declarat Adrian Nartea pentru okmagazine.

Adrian Nartea este tatăl a două fetițe și speră ca în curând, să aibă și un băiețel. Însă pentru asta, trebuie să discute cu soția lui. Acesta a devenit pentru a doua oară tată, în urmă cu 5 luni.

Cu ce se va ocupa actorul Adrian Nartea după încheierea ultimului sezon al serialului „Vlad”. „Multă lume mă întreabă”

„Da, acum 5 luni s-a născut Petra şi am retrăit cam tot ce am trăit acum 5 ani când s-a născut Mara. E diferit, în sensul că ştii la ce să te aştepţi, nu îţi mai este teamă de necunoscut, pentru că ştii că tot ce se întâmplă e cunoscut şi e bine.

Asta îţi oferă ocazia să te bucuri mai mult decât înainte, când îţi era frică de ce urmează. Suntem mai relaxaţi şi e mai bine aşa, dar nu prea mai avem răbdare, tocmai pentru că ştim în mare ce urmează. Ăsta este un mic dezavantaj, dar îl putem controla.

Eu am sperat ca Petra să fie băiat, îmi doream asta. Aş mai încerca, dar trebuie să vorbesc şi cu Alina, singur nu-mi iese.

Nu abordez deocamdată subiectul. Ce o fi, o fi, nu ne punem bariere, limite sau targeturi. Deocamdată, mă bucur extraordinar de mult că o avem pe Petra. Nu aş da niciodată timpul înapoi să se schimbe în băiat”, a mai adăugat actorul pentru sursa citată.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă