Cu cât se majorează pensiile la 1 ianuarie 2023. Ministrul muncii: „PSD vrea cel puțin 10 la sută”. Ce se întâmplă cu salariul minim

5 zile in urmă 29


Ministrul muncii, Marius Budăi, a declarat luni, 19 septembrie, că social-democrații lucrează la un program de sprijin pentru români și că pensiile ar trebui majorate cu minimum 10 la sută de la 1 ianuarie, dar este nevoie și de creşterea salariului minim brut.


„Lucrăm la un program de sprijin pentru cetăţeni pentru iarna 2022-2023. Va fi un program de măsuri sociale. Noi am solicitat, în urma calculelor şi analizelor făcute, o majorare a pensiilor cu cel puţin 10 la sută de la 1 ianuarie”, a spus Marius Budăi, într-o conferinţă de presă ținută la Iași.


4,3 milioane de români

au pensii lunare sub 3.000 de lei, în timp ce 3,3 milioane de români au sub 2.000 de lei.


În privința salariului minim, ministrul muncii a precizat că a avut discuții cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, dar şi cu premierul Nicolae Ciucă, și a declanșat o discuţie cu partenerii sociali, angajatori, patronate şi sindicate.


„De la 1 ianuarie, o să avem şi o creştere a salariului minim brut garantat în plată, ţinând cont şi de directiva nouă aprobată în cadrul Consiliului European pe 6 iunie 2022, dar şi săptămâna trecută în Parlamentul European. Salariul minim trebuie să fie în concordanţă cu două elemente, şi anume să fie 60 la sută din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut”, a mai spus Budăi, conform news.ro.


El a precizat că ulterior vor avea loc discuţii şi în Consiliul Naţional Tripartit, cu mediul de afaceri şi cu sindicatele, cu privire la creşterea salariului minim de la 1 ianuarie.


Ce spune legea: în 2023, pensiile se majorează cu inflația din 2021


Acum, rata inflației este de 15,32%. Potrivit legii, însă, inflația de referință care trebuie luată în calcul pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 trebuie să fie cea din 2021, adică 5,1%.


Totuși, ministrul PSD al muncii a declarat recent că Guvernul va „face mai mult decât spune legea”. Liberalii l-au acuzat apoi pe Marius Budăi, într-o ședință privată, că ia decizii fără să se consulte în coaliție în prealabil și i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să îl demită.


În România sunt 4.794.670 de pensionari, iar pensia medie lunară este de 1.733 de lei, conform datelor oferite Casa Naţională de Pensii Publice pentru luna iulie 2022.


În privința salariului minim brut, potrivit unor surse guvernamentale, acesta ar putea crește de la 1 ianuarie 2023 la suma de 3.000 de lei brut.


Din 1 ianuarie 2022, salariul minim brut în România este de 2.550 de lei, ceea ce înseamnă că angajatul primește acum în mână un salariu net minim de 1.524 de lei în fiecare lună. Dacă „brutul” va ajunge la 3.000 de lei, atunci „netul” va fi de 1.774 lei, adică o creștere reală cu 250 de lei.


Toate calculele depind însă de bugetul pe 2023, care va fi votat cel mai probabil în luna noiembrie.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă