CTP îl distruge pe Novak Djokovic: „Nu pot să-l mai privesc jucând tenis. A comis gesturi josnice, condamnabile” + Ce spune despre familia lui „Nole”

5 zile in urmă 14

Reputat jurnalist și un fin cunoscător al tenisului Cristian Tudor Popescu l-a criticat pe Novak Djokovic. CTP crede că tot scandalul provocat în Australia are consecințe grave asupra sportului-alb.

Novak Djokovic e reținut după ce a rămas fără viză pentru a doua oară. Urmează procesul prin care se va hotărî dacă are dreptul sau nu să joace la Australian Open.

Cum pregătesc avocații lui Djokovic apărarea. S-au întâlnit deja cu judecătorul.

CTP îl distruge pe Novak Djokovic: „Nu pot să-l mai privesc jucând tenis. A comis gesturi josnice, condamnabile” + Ce spune despre familia lui „Nole”

Djokovic a primit interdicție de a mai intra în Australia. Sârbul are 34 de ani și-n aceste condiții ar fi aproape imposibil să mai triumfe la Australian Open.

„Nole” a câștigat de nouă ori Australian Open. Djokovic are 20 de titluri de Grand Slam în palmares și avea ca obiectiv să devină la AO primul tenisman cu 21 de trofee de anvergură.

„Nu pot să-l mai privesc jucând tenis, chiar dacă sunt gazetar și ar trebui să-mi fac meseria. E o chestiune umană. E vorba de un model pe care-l reprezintă oameni pe nivelul de notorietate al lui Novak Djokovic, la nivel planetar, pentru tinerii jucători, pentru sportivi, pentru oameni în general. Gândiți-vă câte gesturi josnice, condamnabile a comis el în această perioadă”, a spus CTP, la Digi24.

Jurnalistul a continuat: „N-am eu de unde să știu ce se va întâmpla în continuare. Această decizie e ciudat că vine atât de târziu, ea ar fi trebuit de câteva zile să fie pronunțată. Consecințele pentru tenis sunt foarte grave. Faptul că numărul 1 mondial – în acest moment probabil jucătorul cel mai bun din toate timpurile, Novak Djokovic – a avut un astfel de comportament, asta impietează asupra sportului, asupra imaginii tenisului în lume.

Am momente în care mi se pare ireal ceea ce se întâmplă. Acum două săptămâni așteptam cu toții ca Novak Djokovic să încerce din nou să facă al 21-lea Grand Slam aici, la Australian Open, și acum ne găsim în acest coșmar și Djokovic, și noi. Viza nu avea cum să-i fie acordată, în condițiile minciunilor și falsurilor în acte publice, pe care le-a comis Novak Djokovic și pentru care nu are nicio scuză.

„Este o infracțiune foarte gravă și poate duce la închisoare în Serbia”

„Comportamentului lui, care acum arată a fi mocnit în interiorul lui de-a lungul timpului și care acum a ieșit la suprafață, pe mine mă face, de pildă – eu, care am fost un admirator al lui, eu, care am scris primul în România după Roland Garros, anul trecut, că Djokovic a devenit cel mai mare jucător al tuturor timpurilor – mă face să nu mai pot privi de acum înainte un meci al lui.

Nu pot să-l mai privesc jucând tenis, chiar dacă sunt gazetar și ar trebui să-mi fac meseria. E o chestiune umană. E vorba de un model pe care-l reprezintă oameni pe nivelul de notorietate al lui Novak Djokovic, la nivel planetar, pentru tinerii jucători, pentru sportivi, pentru oameni în general. Gândiți-vă câte gesturi josnice, condamnabile a comis el în această perioadă. În legătură cu așa-zisul test pozitiv de la Belgrad, dacă el se dovedește a fi adevărat, atunci este vorba de zădărnicirea combaterii bolilor, faptul că în mod conștient a luat contact cu persoane publice, cu persoane în public, între care copii, jurnalistul de la L’Eqquipe, știind foarte bine că e infectat. Așa cum a spus premierul Serbiei, este o infracțiune foarte gravă și poate duce la închisoare în Serbia.

Apoi a mințit în legătură cu vizitarea altor țări în ultimele 14 zile, a spus niciuna, nu era adevărat. El s-a deplasat în Spania, la Marbella, și acolo se face acum o anchetă să se vadă cum a intrat acolo din punct de vedere epidemiologic”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

CTP, despre familia lui Novak Djokovic

„Și în sfârsit, un gest greu, greu de suportat… Faptul că atunci când fanii lui, brutele acelea care au ieșit pe stradă cu steagul Serbiei ca să lovească mașina în care bănuiau că se află Novak Djokovic – s-au bătut cu polițiștii, a trebuit să se dea cu gaze lacrimogene în ei – în loc să iasă Novak Djokovic și să-i roage să înceteze, să lase autoritățile să-și facă treaba, el i-a felicitat, le-a mulțumit pentru sprijinul acordat. Sprijinul huliganic?!

Deci este unic în istoria nu numai a tenisului, a sportului, un astfel de comportament, care a degenerat apoi cu concursul unor oameni care iarăși sunt greu de privit, familia lui Djokovic. Tatăl său, mama, soția au exhibat cu ocazia asta o atitudine naționalist – extremistă, agresivă, antioccidentală, care i-a fost transferată lui Novak Djokovic, pentru că el nu a ieșit – acesta este ultimul gest josnic pe care l-a făcut – el nu a apărut în tot acest timp, așa cum a apărut de-a lungul vieții sale ca sportiv, în nenumărate conferințe de presă, pentru a comenta meciul încheiat, pentru a face declarații în legătură cu anumite evenimente. Acum a tăcut în toată această perioadă, practic tot ce s-a întâmplat putând fi pus în felul acesta în sarcina sa”, a încheiat CTP.

 

The post CTP îl distruge pe Novak Djokovic: „Nu pot să-l mai privesc jucând tenis. A comis gesturi josnice, condamnabile” + Ce spune despre familia lui „Nole” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă