CSU Craiova, al cincilea egal consecutiv in lupta pentru titlu. Oltenii s-au impiedicat la Voluntari

1 lună in urmă 1

FC Voluntari a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (1-1), marti seara, pe teren propriu, intr-un meci din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal, conform agerpres.ro.

Universitatea a inregistrat a cincea remiza consecutiva si a treia la rand cu 1-1. Ilfovenii au deschis scorul prin nord-macedoneanul Viktor Angelov (10), la primul sau gol in Liga I, dupa o eroare de plasament a lui Mihai Balasa.

Universitatea a egalat prin Andrei Ivan (25), din centrarea lui Dan Nistor. Pentru Ivan a fost al doilea gol marcat in acest campionat, primul fiind reusit in septembrie.

Universitatea a dominat categoric jocul, desfasurat pe un teren greu si o vreme potrivnica fotbalului (lapovita), dar nu a reusit sa gaseasca drumul spre poarta.

Craiovenii au avut, totusi, trei mari ocazii de gol, dar Nicusor Bancu (32) si Reagy Ofosu (45+1) au fost blocati in extremis, in momentul finalizarii. Dan Nistor a expediat si el un sut bun (64), de la circa 20 de metri, care l-a evidentiat pe portarul spaniol Marcos Lavin.

Voluntari putea da lovitura pe final, pe contraatac, dar Ion Gheorghe (84) a fost blocat providential de Paul Papp, iar Claudiu Bortoneanu (90), a sutat din unghi peste poarta.

Universitatea a ajuns la sase meciuri consecutive fara victorie, un esec si cinci egaluri.

In tur, Universitatea a invins cu 2-1.

FC Voluntari, care venea dupa trei esecuri la rand, nu a mai castigat de noua etape, in care are trei egaluri si sase esecuri.

Citeste si: Mesajul sfasietor trimis de Vanessa Bryant la 1 an de la disparitia lui Kobe si a fiicei Gianna


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă