Cseke, despre termenul de expirare al Favipiravirului importat: Din greşeală, fabricantul a scris 'octombrie'

3 săptămâni in urmă 22

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, precizează că Favipiravirul importat din Ungaria expiră în iulie 2022, nu în octombrie 2021, aşa cum în mod greşit apare pe blister, iar suspendarea de la comercializare a fost ridicată. Precizările vin după ce Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a cerut, miercuri, clarificări de la Agenţia Naţională a Medicamentului privind termenul de valabilitate al Favipiravirului importat din Ungaria pentru pacienţii cu COVID-19, deoarece pe blister scrie că a expirat în octombrie 2021, iar pe cutie că va expira în iulie 2022. "Nu e nicio problemă aici. E o problemă a fabricantului, în sensul în care acest medicament are termen de valabilitate de 15 luni. Doar că în momentul imprimării cutiei s-a imprimat greşit termenul de valabilitate, pentru aceste două serii despre care vorbim şi pentru care ANMDM, la un moment dat, temporar, a suspendat comercializarea lor. Dar după ce s-au edificat cei de la Agenţia Medicamentului, astăzi, această suspendare a fost ridicată, pentru că cele două serii au fost fabricate în aprilie 2021 şi trebuia iniţial să apară termen de valabilitate: iulie 2022. Din greşeală, fabricantul a scris 'octombrie'. S-au edificat lucrurile. Nu există niciun pericol, nu există nicio problemă. Sigur, va apărea o altă etichetă, cu termenul de valabilitate corect", a declarat Cseke Attila, pentru Digi 24. AGERPRES/(A-autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)    
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă