Cseke Attila: MDLPA are resurse pentru plata lucrărilor la podul peste Someş de la Satu Mare

2 luni in urmă 3

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Satu Mare, că ministerul pe care îl conduce are resursele financiare pentru plata lucrărilor la cel de-al treilea pod peste Someş din municipiu şi că acesta va fi unul care corespunde mileniului III. "Am venit să vedem că se lucrează şi este foarte bine că se lucrează. Noi suntem pregătiţi cu sumele de bani necesare pentru partea noastră de finanţare şi sperăm foarte mult ca această investiţie care presupune un nou pod peste Someş, cu patru benzi de circulaţie, două benzi pe amândouă părţile, cu trotuare, cu piste de biciclete în ambele sensuri de circulaţie, deci un pod care corespunde mileniului III, este foarte important pentru municipiul Satu Mare. Avem resursele necesare financiare pentru a finanţa acest pod şi sperăm ca în termenul prevăzut de contract să fie şi o lucrare de calitate, pentru că vrem să facem ceva pentru Satu Mare care să dăinuie cel puţin 100 de ani", a spus Cseke Attila. Primarul Kereskenyi Gabor a arătat că podul este cea mai mare investiţie din Satu Marea din perioada de după 1989, cu o valoare totală a proiectului de 169 de milioane de lei, circa o jumătate din sumă fiind suportată prin PNDL II. Acesta a subliniat că podul nu va fi doar un proiect de infrastructură, ci o adevărată capodoperă arhitecturală, ce va deveni un simbol al municipiului Satu Mare. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă