Croația, restricții mai dure în lupta COVID. Certificatul verde, obligatoriu pentru toți angajații din sectorul public

3 săptămâni in urmă 28

Croația, țară care și-a vaccinat complet puțin peste 50% din populație, a decis vineri să înăsprească măsurile anti-COVID, în contextul noilor recorduri zilnice de infectare. Printre acestea, toți angajații din sectorul public vor fi obligați să aibă din 15 noiembrie certificatul verde pentru a putea merge la muncă, informează Reuters, citată de Agerpres.

Croaţia, cu 4 milioane de locuitori, a raportat vineri 6.932 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare bilanţ zilnic de la începutul pandemiei.

Puţin peste 50% din populaţia Croaţiei este vaccinată până în prezent cu schemă completă, iar experţii în sănătate susțin că explozia numărului de infectări din ultimele săptămâni este cauzată de rata scăzută de vaccinare.

„Pentru a preveni răspândirea bolii, trebuie să reducem numărul persoanelor care se întâlnesc în spaţii închise, să creştem numărul persoanelor vaccinate şi să creştem siguranţa din timpul activităţilor comerciale”, a declarat ministrul croat de Interne, Davor Bozinovic.

Astfel, începând din acest weekend, numărul persoanelor care pot să se reunească în interior a fost scăzut de la 100 la 50. Excepție fac rezidenţii croaţi pot să prezinte certificate digitale care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau rezultatul negativ al unui test la COVID.

De asemenea, toate întrunirile din spaţiile închise vor trebui să se încheie la miezul nopţii.

Începând din 15 noiembrie, certificatele verzi vor fi obligatorii pentru toţi angajaţii din sectorul public şi pentru toţi cetăţenii care doresc să acceseze diverse servicii în instituţiile publice din Croaţia.

Până acum, certificatul COVID-19 era obligatoriu doar pentru angajaţii din sectorul medical şi pentru cei care lucrează în centre sociale.

Ministrul Davor Bozinov a avertizat că”dacă numărul infectărilor va continua să crească, de la 15 noiembrie vom introduce obligativitatea certificatelor digitale pentru a permite accesul în baruri, restaurante şi centre fitness”.

De asemenea, dacă situaţia epidemiologică nu se va îmbunătăţi, începând din 4 ianuarie 2022, certificatele digitale vor rămâne valide doar pentru persoanele vaccinate şi pentru cele care au trecut prin boală, nu și pentru cine are un test negativ.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă