Croația - Danemarca 25-19. Croatele au cucerit medaliile de bronz la EHF EURO 2020

2 luni in urmă 42

Campionatul European de handbal feminin: Franța - Norvegia, duminică, 19:00, Digi Sport 1

Liga 1: Academica Clinceni - Dinamo, duminică, ora 21:00, Digi Sport 1

Croatele, care în grupa principală au trecut de România cu 25-20, au făcut diferenţa în repriza secundă, reuşind cea mai bună performanţă a lor la un campionat european. Cea mai bună clasare a Croaţiei locul cinci obţinut în 1994, în Germania, la prima ediţie.

Prima repriză a meciului pentru locurile 3-4 a fost una echilibrată, cele două echipe aflându-se alternativ la conducere. Croaţia a condus cu 3-0, Danemarca a egalat, 4-4, iar apoi a avut 7-4. Croaţia a reuşit cinci goluri la rând şi a condus cu 9-8, dar la pauză scorul a fost egal, 11-11.

Finala EHF EURO 2020, dintre Franța și Norvegia, poate fi urmărită ACUM în direct, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.

Croația - Danemarca 25-19, în finala mică de la EHF EURO 2020

În actul secund, croatele au reuşit să aibă mai mult controlul, au condus cu 15-13 şi 16-14, însă Danemarca a egalat, 18-18, în minutul 41. Croaţia a reuşit apoi să se desprindă decisiv, marcând şapte goluri la rând, 25-18, danezele adunând 17 minute minute consecutive fără gol înscris. În cele din urmă, Croaţia a câştigat cu 25-19.

Portarul Croaţiei, Tea Pijevic, a avut un procentaj excelent, 44% (15 mingi apărate). Golurile medaliatei cu bronz au fost marcate de Katarina Jezic (5), desemnată jucătoarea meciului, Stela Posavec (5), Ana Debelic (4), Camila Micjevic (3), Josipa Mamic (2), Dora Krsnik (2), Paula Posavec (2), Andrea Simara (1), Dejana Milosavljevic (1).

De partea cealaltă, cele mai bune marcatoare ale Danemarcei au fost Anne Mette Hansen și Mette Tranborg, cu câte patru reușite.

AGERPRES

Etichete: campionatul european de handbal feminin , croatia danemarca , ehf euro 2020 , finala mica euro 2020 , croatia medalie de bronz
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă