Criza migranţilor se apropie de România: Ungaria este invadată de migranți care sapă tuneluri pe sub graniţă

2 luni in urmă 25

Criza migranţilor se apropie de România! Numărul de traversări ilegale ale frontierei este în creştere atât în Ungaria cât şi în restul Europei şi tot mai multe grupuri de migranţi ajunşi pe aşa-zisa rută balcanică de vest încearcă să pătrundă clandestin în Ungaria, a atenţionat vineri consilierul premierului ungar pentru securitate internă, citat de MTI.

La frontiera de sud a Ungariei au fost descoperite din 2019 un total de 98 de tuneluri, dintre care 66 finalizate şi utilizate de migranţi pentru a intra în ţară. Doar anul acesta autorităţile au descoperit 17 tuneluri, a precizat Gyorgy Bakondi.

În acelaşi timp, migranţii au încercat de cinci ori până acum în acest an să intre în ţară cu forţa, în grupuri mari, a spus Bakondi. Prima tentativă a fost de Anul Nou, alte două în mai şi una în iulie, cea mai recentă fiind chiar miercuri, când circa 20 de migranţi aflaţi de partea sârbă a graniţei au aruncat cu cărămizi în poliţiştii aflaţi de partea ungară, a adăugat responsabilul ungar.

STARE DE URGENŢĂ în Letonia din cauza migranţilor
Potrivit acestuia, autorităţile din Ungaria au reţinut până acum în acest an 57.971 de migranţi ilegali, faţă de 18.500 în aceeaşi perioadă din 2020, şi au arestat 548 de traficanţi de persoane, faţă de 223 în primele şapte luni ale anului trecut.

Criza migranţilor. Aceste cifre arată că autorităţile ungare de frontieră se află sub o presiune constantă, a conchis Bakondi. În acelaşi timp, migranţii de pe ruta Balcanilor de vest nu-şi mai permit să angajeze „călăuze” şi încearcă tot mai frecvent să treacă graniţa în grup, a notat el.

Consilierul premierului ungar a menţionat că, potrivit datelor agenţiei europene pentru frontiere Frontex, numărul intrărilor ilegale în Uniunea Europeană a crescut anul acesta cu aproximativ 60% faţă de 2020, majoritatea acestor intrări fiind înregistrate în regiunea central-mediteraneană şi în Balcanii de vest. Doar între iunie şi iulie numărul de treceri ilegale ale frontierei a crescut cu 33%, a spus Bakondi.

Europa se reîntoarce la „cortinele de fier”. Lituania ridică un gard de sârmă ghimpată lung de peste 500 km şi înalt de patru metri
Acesta a mai notat că numărul migranţilor care au încercat să intre ilegal în UE pe ruta Mediteranei centrale în primele şapte luni ale anului aproape că s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, majoritatea migranţilor fiind din Tunisia, Bangladesh şi Algeria. În acelaşi interval, pe ruta Balcanilor de vest numărul trecerilor ilegale de graniţă a crescut cu 67%, majoritatea migranţilor susţinând că vin din Siria, Afganistan şi Maroc. A crescut semnificativ în acest an, cu 130%, şi numărul migranţilor ilegali veniţi din Africa sub-sahariană, a mai menţionat Bakondi.

Întrebat cum răspunde Ungaria la decizia unor state ale UE de a opri expulzările spre Afganistan, Gyorgy Bakondi a explicat că Ungaria nu va fi nevoită să-şi schimbe politica întrucât în această ţară nu există migranţi afgani, exprimându-şi totodată preocuparea că o suspendare a expulzărilor ar putea încuraja noi migranţi să încerce să vină în Europa.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă