Criza migranţilor: Moscova este "o parte a soluţiei", nu a problemei, afirmă Franţa

3 săptămâni in urmă 10

Rusia nu este implicată în ''traficul'' de migranţi organizat de Belarus spre Uniunea Europeană (UE), însă ea are o "capacitate de influenţă" asupra Minskului pentru a-i pune capăt, a afirmat joi secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Clement Beaune, informează AFP. "În privinţa Rusiei, nu avem elemente care să arate o complicitate în această afacere", a declarat Clement Beaune pentru postul BFMTV şi radioul RMC. "Este evident că dacă Rusia nu este o parte a problemei, ea este cel puţin o parte a soluţiei, pentru că dependenţa Republicii Belarus de Moscova este tot mai puternică", a subliniat el. "Există o capacitate de influenţă evidentă a Rusiei asupra Belarus pentru a ajuta la oprirea acestui trafic şi prin urmare noi trebuie să utilizăm acest canal", a insistat el, acuzând Minskul că îi foloseşte pe migranţi pe post de "carne de tun". Parisul intenţionează să transmită acest mesaj în timpul unei întrevederi pe care o vor avea vineri, la Paris, miniştrii de externe şi ai apărării ai Franţei şi Rusiei. Cancelarul federal german Angela Merkel i-a cerut la rândul său, miercuri, preşedintelui rus Vladimir Putin să acţioneze împotriva "instrumentalizării" migranţilor de către regimul din Belarus. Polonia, aflată în primă linie în criza cu Minskul, l-a acuzat marţi pe preşedintele rus că este "comanditarul" valului de migranţi spre UE. Europenii îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de faptul că alimentează această criză a migraţiei pentru a se răzbuna pentru sancţiunile europene, impuse după realegerea lui contestată şi reprimarea brutală a opoziţiei în ţara sa. Cele 27 de ţări membre ale UE urmează să discute luni noi sancţiuni la adresa regimului lui Aleksandr Lukaşenko. "Ceea ce se poate face este să sancţionăm un anumit număr de entităţi, de întreprinderi care organizează traficul", a spus Clement Beaune, menţionând aeroportul de la Minsk şi mai multe companii, în special aeriene. Clement Beaune a evocat în treacăt o "problemă probabilă" cu compania Turkish Airlines, afirmând că, în cazul ei, sancţiunile "nu sunt pe ordinea de zi". "Există o muncă diplomatică pentru a-i cere Turciei ca zborurile să fie mai puţin frecvente sau suspendate", a spus el. Însă, "pentru moment", contrar precedentelor crize ale migraţiei la frontiera cu Grecia, "nu ei (turcii) sunt cei care organizează traficul", a adăugat secretarul de stat francez.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă