Cristina Cioran a anulat botezul fiicei sale. De ce a luat această decizie drastică EXCLUSIV

3 săptămâni in urmă 21

Cristina Cioran și tatăl fetiței sale, Alexandru Dobrescu, și-ar fi dorit ca în această lună să-și creștineze micuța, doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din tâg. Aceștia visau la o petrecere la care să participe toți prietenii, însă evenimentul a fost anulat.

De ce a anulat Cristina Cioran botezul micuței Ema

În urmă cu nici patru luni, Cristina Cioran a trecut prin momente cumplite, atunci când vedeta a născut prematur o fetiță, în a 29-a săptămână de sarcină. Micuța a petrecut mai mult de o lună și jumătate în spital, la incubator, ea fiind externată și ajungând acasă abia la începutul lui septembrie.

Ema a fost o luptătoare, a luat în greutate atât cât ar fi trebuit, iar, în prezent, părinții săi sunt extrem de fericiți. Aceștia au vrut să marcheze momentul printr-o petrecere de botez de zile mari, la care să-și invite toți prietenii, programând creștinarea fetiței în această lună.

Cine sunt nașii fetiței

În ciuda faptului că rezervaseră și un local, Cristina și partenerul său s-au văzut nevoiți să anuleze totul, la sfârșitul lui octombrie, odată cu noile restricții impuse din cauza pandemiei. Creștinarea micuței și petrecerea de botez o să aibă loc anul viitor.

„Inițial trebuia să o botezăm acum, în noiembrie, dar am anulat. Am vrea ca la petrecerea de botez să ne vedem și noi cu prietenii, voiam o petrecere mare. Dacă nu s-a putut acum, o vom face la anul, nu e grabă.”, a mărturisit vedeta pentru impact.ro.

Aceasta a adăugat că nașii fetiței nu sunt persoane publice, ci niște prieteni foarte buni.

Posibil să se întoarcă pe sticlă

Micuța Ema a devenit proritatea numărul unu pentru Cristina Cioran, încă de când a ajuns acasă. Vedeta și-a propus să petreacă orice clipă alături de fiica ei în acest an, așa că nu se grăbește să apară din nou la TV.

„Deocamdată mă concentrez la alte lucruri, la fetiță, nu mă gândesc la altceva. Nu sunt disperată să apar la TV, am alte priorități. Momentan sunt în concediu de maternitate.”, a zis actrița.

Totuși, vedeta nu ne-a ascuns faptul că e posibil ca de la anul să ia în calcul o nouă ofertă TV, pe care a primit-o recent.

„Voi sta acasă în concediu de maternitate, dar am și ceva proiecte, dar încă nu am reușit să mă adun. Am o propunere TV, dar nu e încă clar totul și nu vreau să iau o decizie pripită. Oricum, anul ăsta nu, ci poate de la anul.”, ne-a mai spus aceasta.

O fetiță tare cuminte

În ceea ce o privește pe micuța Ema, Cristina Cioran a mărturisit:

””E foarte bine, ia în greutate cum trebuie. Nu aveam cum să o alăptez. Nu a avut colici, din fericire, se mai trezește doar o dată pe noapte, ceea ce e super, nu plânge decât foarte rar.

Suntem monitorizați de doctoriță, ce spune ea e lege. Mergem și la control, vorbim și la telefon. I-am făcut vaccinul de două și patru luni. E superbă, nu îmi pot lua ochii de la ea. Sunt foarte foarte fericită.”

The post Cristina Cioran a anulat botezul fiicei sale. De ce a luat această decizie drastică EXCLUSIV appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă