Cristi Borcea s-a convins: un singur selecționer poate califica România la CM 2022: "Numai și numai el!"

1 lună in urmă 17

  • Liga 2: CSA Steaua - Concordia Chiajna, vineri, 17:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: FC Botoșani - Farul, vineri, 20:30, Digi Sport 1

Cristi Borcea s-a convins: un singur selecționer poate califica România la CM 2022: "Numai și numai el!"

FRF a anunțat că va încerca să îl convingă pe Mirel Rădoi să își prelungească înțelegerea, însă anunțul selecționerului a părut ferm după ultima acțiunea, cea de la începutul lunii octombrie. În aceste condiții, naționala trebuie să își găsească un nou antrenor pentru posibilele meciuri de baraj CM 2022, care sunt programate în martie.

Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, crede că singurul antrenor care poate califica echipa națională la CM 2022 este Cosmin Olăroiu (52 de ani), fostul antrenor de la FCSB, Al Hilal sau Jiangsu Suning, în prezent liber de contract. Recent, Abu Dhabi Sports Channel a anunțat că "Oli" este foarte aproape să preia echipa Al Sharjah, din Emiratele Arabe Unite.

"Avem încredere în Rădoi. Cel mai bun antrenor la ora actuală, atât intern, cât și extern, este Olăroiu. Eu l-am văzut cum lucrează, am fost prin Dubai. Olăroiu e conectat 24/24 la fotbal. Și când te duci la masă, și dacă joci o tablă, și dacă stai în piscină, el numai de fotbal vorbește.

Dacă Rădoi pleacă, singurul care ne poate califica este numai și numai Olăroiu!", a spus Cristi Borcea, pentru Digi Sport.

Știi cum se traduce o croazieră de lux în impactul asupra mediului înconjurător? Află Ce nu știai despre croaziere, pe Digi Life, de la 21:55. Hai în Digi Online!

Rădoi l-a propus pe Olăroiu la naționala României

Rădoi l-a propus pe Cosmin Olăroiu drept înlocuitorul său pe banca tehnică a ‘tricolorilor’ pentru momentul în care el va părăsi postul.

“În momentul în care eu aș renunța, Olăroiu cred că ar fi cea mai bună variantă pentru naţionala României. Nu neapărat pentru că suntem prieteni, ci prin ceea ce înseamnă antrenorul Cosmin Olăroiu. Discutăm mereu la telefon, nu trebuie să ne întâlnim ca să vorbim. Nu mi-a dat neapărat un sfat.

Îmi spune: Eu nu am lucruri concrete să-ți spun pentru că nu știu ce se întâmplă acolo. Poate eu văd un jucător mai bun decât altul, dar tu ești cu ei la antrenament. Vorbim de lucruri generale, ce se poate schimba în dinamica unui joc, în structura unei echipe sau viziunea asupra unei partide”, a declarat Mirel Rădoi.

Etichete: nationala romaniei , frf , cristi borcea , cosmin olaroiu , mirel radoi , cm 2022
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă