Creştere accelerată a numărului cazurilor de COVID de la începutul anului şi până în prezent

2 săptămâni in urmă 5

Numărul cazurilor noi de COVID-19 în România este într-o creştere accelerată de la 1 ianuarie şi până în prezent. Dacă în prima zi a anului erau înregistrate 1.451 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, într-un termen de 24 de ore, la zece zile distanţă numărul cazurilor noi a ajuns, marţi, la 8.861. România a intrat în valul 5 al pandemiei de COVID-19, declara, duminică, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care preciza că se înregistrează o transmitere sporadică a variantei Omicron a SARS-CoV-2, dar se estimează că în una-două săptămâni se va înregistra o transmitere comunitară susţinută a acestei tulpini. "Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa şi nu mă refer doar la Uniunea Europeană, suntem pe locul doi sau trei, aşa că nu avem încă niciun motiv să ne relaxăm, ci dimpotrivă trebuie să fim extrem de atenţi", atrăgea atenţia ministrul. Cazurile noi de COVID-19 de la începutul anului până în prezent: * 1 ianuarie - 1.451 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi 27 de decese, dintre care unul anterior; * 2 ianuarie - 958 de cazuri noi; * 3 ianuarie - 1.756 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi 18 de decese; * 4 ianuarie - 3.900 de cazuri noi şi 52 de decese, dintre care cinci anterioare; * 5 ianuarie - 4.893 de cazuri noi şi 30 de decese, dintre care şase anterioare; * 6 ianuarie - 6.018 cazuri noi şi 44 de decese; * 7 ianuarie - 5.922 de cazuri noi şi 31 de decese; * 8 ianuarie - 6.036 de cazuri noi şi 26 de decese; * 9 ianuarie - 4.712 cazuri noi şi 14 de decese; * 10 ianuarie - 4.104 cazuri noi şi 16 de decese; * 11 ianuarie - 8.861 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi 43 de decese. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă