Creşte incidenţa COVID în Bucureşti. Capitala şi alte opt judeţe sunt în scenariul roşu

1 lună in urmă 2

Capitala şi alte opt judeţe sunt în scenariul roşu. Cea mai gravă situaţie este în continuare în judeţul Timiş, unde incindeţa cazurilor COVID-19 a ajuns la 5.84. În ultimele 24 de ore au fost raportate 376 de infectări cu virusul SARS-COV 2.

Cea mai mare creşte a fost înregistrată în judeţul Ilfov, după ce în ultimele 24 de ore au fost raportate 433 de cazuri noi COVID-19. Incidenţa COVID-19 în Ilfov a ajuns miercuri la 5.35, după ce ieri era de 4.85.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 17 martie. Aproape 6.200 de cazuri noi COVID. Capitala şi opt judeţe în scenariul roşu

Şi în Capitală creşte incidenţa de la 4.24 cât era ieri la 4.49 cazuri la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.245 de noi îmbolnăviri.

Celalalte judeţe din scenariul roşu sunt: Alba (3.10), Braşov (4.29), Cluj (3.93), Constanţa (3.19), Hunedoara (3.48), Sălaj (3,01).

Citeşte şi: Un nou vaccin folosit în România din aprilie. Prospectul vaccinului Johnson&Johnson

Adrian Marinescu: „Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi. Abia la finalul verii mă gândesc să fie un echilibru”

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș din Capitală, e de părere că următoarele două – trei luni vor fi foarte grele din cauza numărului foarte mare de infectări. Medicul mai spune ca abia la sfârșitul verii am putea ajunge la un echilibru.

„Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi. Ce sper este să se vadă la nivelul cazurilor severe, care să scadă în momentul în care totuși cei care se vaccinează, și cei mai mulți sunt persoane vulnerabile, nu se vor mai îmbolnăvi. (…)

Următoarele 2-3 luni nu vor fi ușoare, Eu cred că din iunie o să se vadă ușor-ușor, dar am spus că la sfârșit de vară mă gândesc să fie un echilibru”, a spus medicul.

Efectul vaccinării anti-Covid se va observa, dar problema e că valul trei ne-a prins cu puține persoane vaccinate. „Din păcate, ne-a prins valul al treilea cu un număr prea mic de persoane vaccinate. În Israel, în momentul în care au avut 25 sau 30% dintre cei vulnerabili vaccinați s-a văzut ca efect”, a spus Marinescu.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă