Crește iar numărul de ministere. Cum a evoluat după Revoluție dimensiunea Guvernelor României și cum arată lucrurile în alte state europene

1 săptămână in urmă 24

​Primul Guvern de după 1989, cel condus de Petre Roman, avea 28 de miniștri și 4 vicepremieri. Erau vremuri tulburi, în care România începea să exerseze democrația. Guvernul Roman a încheiat cu o mică reformă în urma căreia au rămas 21 de ministere. La 31 de ani după, viitorul Cabinet Ciucă va avea 22 de membri. Cel mai ”aerisit” cabinet a fost cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu (16 ministere), iar cel mai stufos a fost cel condus de Adrian Năstase (30 de ministere). Spre comparație, Polonia are 16 ministere la o populație de 38 de milioane de locuitori. E drept, cabinetul bulgar are 18 miniștri la circa 7 milioane de locuitori, iar Executivul ungar are 13 miniștri la cei 7 milioane de cetățeni. Vezi în text cum a evoluat numărul miniștrilor în Guvernele post-revoluționare și cum stau lucrurile în alte țări europene.

Mai jos, numărul de portofolii ale cabinetelor care s-au perindat la conducere de-a lungul perioadei 1990-2021. Au fost eliminați din calcul premierii interimare, care nu au stat mai mult de câteva zile la șefia Executivului. De exemplu, viitorul premier, Nicole Ciucă, s-a mai aflat ca interimar la conducerea Guvernului vreme de două săptămâni, în decembrie anul trecut, între Guvernele Orban și Cîțu. Premieri interimari au mai fost Mihai Fifor sau Minai Cîmpeanu, dar câte două săptămâni, perioade prea scurte pentru a reuși să reformeze Executivul.

Graficul de mai jos reprezintă Guvernele României după numărul de membri:


In Guvernul Petre Roman (I), existau de pildă ministerul minelor, ministerul chimiei sau ministerul industriei lemnului. În fine, pe atunci stăteam bine la capitolele respective. Al doilea guvern Roman avea în componență miniștri responsabili cu orientarea economică (Dijmărescu), cu calitatea vietii sau cu activitatea industrială și comercială (Vătășescu).

Germania are 14 cabinete ministeriale si un Cancelar (sursa), la 80 de milioane de locuitori. Cred ca sunt exemplul de cea mai buna eficiență din această perspectivă. Notez în treacăt că portofoliul Justiției e denumit Ministerul Justiției și al Protecției Consumatorului.

În alte state, lucrurile stau evident, diferit. Franta are peste 30 de cabinete ministeriale plus premierul (sursa) la 66 de milioane de locuitori. E drept, la francezi avem un ministru pentru problemele persoanelor cu dizabilități, un altul al Egalității de gen, un ministru delegat pentru schimburi comerciale și atractivitate economică și un altul pentru tranziția ecologică.

Consiliul Federal Elvetian are 7 membri (sursa) si slava Domnului, elvetienii o duc bine din punct de vedere al politicilor publice.

Sa revenim însă la oile noastre. Până în 1996, Romania a avut parte de guverne orientate spre stânga.. Guverne monocolore, formate din 19-21 de miniștri. Din decembrie 1996 la putere vine Convenția Democrata care impune primul guvern de coaliție format din țărăniști și liberali. Că să mulțumească pe toată lumea, Ciorbea anunță 4 noi miniștri fată de cabinetul anterior. Apar funcțiile de Ministru delegat pe lângă primul ministru pentru minorități naționale, Ministru delegat pe lângă primul ministru pentru informații publice, Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru integrare europeană sau cel de Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

Ciorbea a fost revocat din funcția de premier de către președintele Emil Constantinescu (dealtfel în Romania conflictele Președinte-Premier) au adus nu de puține ori, grave deservicii de imagine României), următorul venit la Palatul Victoria fiind Radu Vasile. Acesta reduce la 23 numărul de miniștri, însă nu sta prea mult în funcție și intră în scena actualul Guvernator BNR, Isărescu. Ca premier, cabinetul Isărescu dispune de 20 de miniștri, dar mandatul de șef al Executivului al actualului șef al BNR se încheie după un an. Urmează perioada Năstase.

În cei patru ani ai guvernării Adrian Năstase, Executivul explodează. De la 20, numărul miniștrilor sare la 30. Ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării aquis-ului comunitar, Ministru delegat pentru coordonarea autorităților de control, Ministru delegat al Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului, Ministrul informațiilor publice (Vasile Dâncu), Ministrul pentru întreprinderile mici și mijlocii și cooperțție, Ministru delegat pentru activitatea de cercetare (Ștefan Valeca).

După 2005 Calin Popescu Tariceanu taie la 23 numărul miniștrilor, iar Emil Boc ajunge la 17 miniștri în cel de-al doilea mandat, cel de după criză. Ungureanu mai face un pas și se ajunge la 16 miniștri. Se părea că merge și cu un cabinet suplu, cu doar 16 miniștri. Ponta infirmă însă acest lucru și își aduce în cabinet 21 de miniștri, iar mai nou, Ciucă se pare că intenționează să lărgească la 22 Cabinetul său.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă