Crește cererea de armament rusesc în Asia Centrală, după revenirea talibanilor la putere. Rusia va trimite elicoptere și arme țărilor vecine cu Afganistanul

1 lună in urmă 30

Rusia a anunţat joi că portofoliul său de comenzi a crescut recent, prin cereri venite din partea unor ţări din Asia Centrală, cărora le va furniza armament şi elicoptere pe fondul temerilor legate de revenirea talibanilor la putere în Afganistan, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Lucrăm deja la un număr de comenzi din partea unor ţări din regiune privind furnizarea de elicoptere ruseşti, arme de calibru mic şi sisteme moderne de protecţie a frontierelor”, a afirmat directorul general al Rosoboronexport, Aleksandr Miheiev, compania responsabilă cu exportul de armament în Rusia, citat de agenția de presă RIA Novosti.

Ţările din Asia Centrală care se învecinează cu Afganistanul, în special Uzbekistan şi Tadjikistan, care s-au confruntat cu atacuri jihadiste în anii 1990 şi 2000, și-au exprimat temerile în urma preluării puterii de către talibani.

Rusia, care consideră Asia Centrală ca făcând parte din zona sa de influenţă şi dispune de baze militare în regiune, se teme de eventuale incursiuni ale jihadiştilor afgani, inclusiv „combatanţi deghizaţi în refugiaţi” pe teritoriul rus. O altă sursă de îngrijorare a țărilor ar fi creșterea producției și a traficului de opiu și heroină.

Moscova a adoptat o atitudine conciliantă faţă de talibani, recunoscându-le victoria şi invitând la un „dialog naţional” pentru a forma un guvern reprezentativ.

Cu toate acestea, după manevre militare comune desfăşurate de Rusia în Uzbekistan şi în Tadjikistan, noi exerciţii sunt preconizate pentru 7-9 septembrie în Kârgâzstan între statele membre ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB, acronim în limba rusă), o alianţă militară condusă de Moscova.

Aceste manevre vor avea ca scop antrenamente pentru „distrugerea grupurilor armate ilegale care au invadat teritoriul unui stat membru al ODKB” ( Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan), a transmis un purtător de cuvânt al acestei alianţe de securitate regională, citat de Interfax. Talibanii au asigurat că nu ameninţă alte ţări din Asia Centrală.

Sursa foto: Unsplash/ Andre Klimke

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă