Crăciunul - Istoria unei sărbători cu multe rădăcini păgâne - Plante veșnic verzi, ospețe, focuri uriașe și venerarea Soarelui

4 săptămâni in urmă 25

​​Crăciunul este o sărbătoare cu multe rădăcini păgâne, fie că este vorba de banchetele nebunești de la Saturnaliile romane sau despre ospețele cu multă băutură și cu focuri uriașe ale popoarelor nord-europene. Nu se știe data exactă a nașterii lui Iisus, iar Crăciunul a devenit oficial sărbătoare bisericească în secolul 4. De atunci, foarte multe s-au schimbat și o mulțime de influențe au determinat modul în care este Crăciunul sărbătorit în diverse locuri ale lumii. Mai jos puteți citi despre oamenii de acum câteva mii de ani, dar și despre tradiția buturugii de Crăciun și despre o prăjitură tradițională.

Informația pe scurt

  • Multe dintre popoarele precreștine aveau sărbători în perioada solstițiului de iarnă și cu siguranță că frigul și întunericul le afecta moralul. Dată fiind situația, sărbători cu mâncare, băutură, cu focuri uriașe și diverse incantații erau binevenite și țineau în perioada solstițiului de iarnă.
  • Popoarele din vechime celebrau în special soarele, iar succesiunea anotimpurilor era extraordinar de importantă pentru ele, fiindcă de ele depindea viața lor (momentul recoltelor, de exemplu). Oamenii din nord credeau că Soarele este o roată care schimbă anotimpurile.
  • Celții țineau ospețe uriașe cu mâncare, băutură și focuri întreținute prin arderea multor trunchiuri de copac, în cinstea faptului că zilele începeau să devină tot mai lungi, după Solstițiu. Preoții celților, druizii, credeau că vâscul îi va proteja pe oameni de rele și de elementele ostile ale naturii precum tunetul și fulgerul.
  • Yule log este o tradiție cunoscută acum mai ales în nordul Europei și în lumea anglo-saxonă și se referă la vechiul obicei germanic de a arde, în perioada solstițiului, un anumit buștean, puțin câte puțin, în fiecare zi. În unele tradiții bușteanul ars era pus sub pat, pentru a aduce noroc.
  • Crăciunul, așa cum îl știm astăzi, datorează mai multe elemente și unei sărbători importante pentru romani - Saturnalia (Saturnaliile). Se ținea între 17 și 23 decembrie și era dedicată zeului Saturn. Era o săptămână de decadență, de petreceri nebune și mai ales de inversare a rolurilor în societate, fiindcă stăpânii făceau schimb de haine cu sclavii lor.
  • Tradițiile care li s-au părut potrivite au fost, treptat, adoptate și de creștinism. În plus, noua religie și-a făcut mai repede loc în rândul așa-numiților barbari cât timp o parte dintre vechile ritualuri au fost menținute, lucru ce poate fi văzut ca un semn de respect pentru cei care se converteau.

Sărbători din vechime care să întrerupă monotonia zilelor scurte și reci


Crăciunul nu este doar o sărbătoare creștină, ci are rădăcini în marile sărbători romane și iudaice, în festivalurile vechilor greci, dar și în lungile ospețe ale celților și ale populațiilor din nordul Europei. Elemente din vechime au fost adăugate și au ajuns să fie incluse în sărbătoarea pe care o știm azi. Apoi, în ultimele secole s-au adăugat elementele noi: brazii împodobiți (din secolul 17, zona Germaniei), cadourile (sec 19) și transformarea în sărbătoare comercială (sec 20). Crăciunul este o combinație între elemente creștine, păgâne, ale culturii populare, dar este și mult marketing în ultimele decenii.

Deși în prezent când spunem Crăciun ne gândim la o sărbătoare a creștinismului, multe dintre tradițiile sărbătorii sunt mult mai vechi și pot fi atribuite așa-zișilor păgâni.

Ar fi greșit să spunem că tradițiile moderne ale Crăciunului provin direct de la popoarele precreștine, dar la fel de eronat ar fi să credem că suntem în fața unui fenomen modern. În primele trei - patru secole de creștinism religia aflată în puternică ascensiune a preluat o parte dintre tradițiile așa-zişilor barbari, iar despre cum s-a întâmplat acest lucru și mai ales de ce, puteți citi mai jos.

Păgâni erau numiți cei care se închinau zeilor sau idolilor sau cei care erau de altă religie decât cea creștină. Păgâni le spuneau creștinii și celor care nu au nicio religie, care nu credeau în Dumnezeu sau care nu au primit botezul.

Multe dintre popoarele precreștine aveau sărbători în perioada solstițiului de iarnă și cu siguranță că frigul și întunericul (mai ales că nu exista lumină artificială modernă) le afecta moralul. Dată fiind situația, sărbători cu mâncare, băutură, cu focuri uriașe și diverse incantații erau binevenite și îi făceau pe oameni să uite de frigul de afară și de monotonia zilelor scurte.

Imposibil de spus cine au fost primii oameni care au ținut mari sărbători în jurul solstițiului de iarnă, dar se bănuiește, de exemplu, că cei care au ridicat acum cinci milenii monumente megalitice precum Stonehenge țineau ritualuri elaborate în perioada solstițiului, sărbători în cinstea Soarelui.

Popoarele din vechime celebrau în special soarele, iar succesiunea anotimpurilor era extraordinar de importantă pentru ele, fiindcă de ele depindea viața lor (momentul recoltelor, de exemplu). Oamenii din nord credeau că Soarele este o roată care schimbă anotimpurile. Soarele era divinizat și la romani, iar pe 25 decembrie era sărbătorită ”Dies Natalis Solis Invicti” (Ziua de Naștere a Soarelui Invincibil), sărbătoare care a devenit extrem de importantă în timpul împăratului Aurelian, cunoscut în istoria noastră și pentru că a retras administrația și armata din Dacia. Era o sărbătoare a solstițiului de iarnă, a revenirii soarelui, a zilelor tot mai lungi, semn al începutului revenirii primăverii.

Despre soare și creștinism scrie și Gh. F. Ciaușanu în ”Superstițiile poporului român”.

”Se pare că un ecou al cultului luminii îl păstrează și cultul creștin. Fenomenul acesta îl cunoaștem, cum adică în cultul creștin s-au strecurat pe sub mână și s-au păstrat rămășițe păgâne. Dar aceste rămășițe, privitoare aici doar la formă, nu sunt vătămătoare”. Autorul dă ca exemplu un ciclu de cântări de slavă de la utrenie.

Focuri uriașe în miez de iarnă, ospețe, plante veșnic verzi pentru decorat casa


Celții țineau ospețe uriașe cu mâncare, băutură și focuri întreținute prin arderea multor trunchiuri de copac, în cinstea faptului că zilele începeau să devină tot mai lungi, după Solstițiu. Preoții celților, druizii, credeau că vâscul îi va proteja pe oameni de rele și de elementele ostile ale naturii precum tunetul și fulgerul. Inamicii se întâlneau sub vâsc pentru a face pace. Druizii tăiau vâscul din stejari, copaci considerați sacri și simboluri ale vieții. Vâscul era important și pentru vikingi. Popoarele din nord, de la cele care au trăit pe vremea romanilor, până la vikingi, îl venerau pe zeul Odin, de la care vine și numele zilei de miercuri în engleză (Wednesday, de la vechiul Wōdnesdæg, ziua lui Odin).

Solstițiile și echinocțiile erau pentru oamenii din vechime, lipsiți de instrumente moderne, un fel de ”markeri” astronomici care le indicau perioadele în care trebuie să facă plantări sau recoltări. Fiind momente extrem de importante, meritau marcate prin sărbători care, măcar câteva zile, dădeau iluzia unei vieți mai bune.

Crăciunul, așa cum îl știm astăzi, datorează mai multe elemente și unei sărbători importante pentru romani - Saturnalia (Saturnaliile). Se ținea între 17 și 23 decembrie și era dedicată zeului Saturn. Era o săptămână de decadență, de petreceri nebune și mai ales de inversare a rolurilor în societate, fiindcă stăpânii făceau schimb de haine cu sclavii lor și bărbații se îmbrăcau cu hainele femeilor.

Saturnaliile aveau elemente pe care le cunoaștem bine și azi: procesiuni, lumânări, cadouri oferite, dar și case decorate cu verdeață.

Oamenii nordului, strămoșii vikingilor, aveau în perioada solstițiului de iarnă o sărbătoare numită Yule ("Yule time" sau "Yule season") , când făceau focuri uriașe, beau bere și istoriseau. Vechile populații din nordul Europei venerau copacii și aduceau la ceas de sărbătoare ramuri verzi în casă. Din vechime se crede că cele două culori tradiționale de Crăciun, verde și roșu, simbolizează fertilitatea.

Yule log este o tradiție cunoscută acum mai ales în nordul Europei și în lumea anglo-saxonă și se referă la vechiul obicei germanic de a arde, în perioada solstițiului, un anumit buștean, puțin câte puțin, în fiecare zi. În unele tradiții bușteanul ars era pus sub pat, pentru a aduce noroc.

Yule log este o prăjitură cunoscută, o ruladă cu blat din pandișpan, cu cremă de ciocolată oe bază de unt și diverse glazuri (spre exemplu expresso sau lichior). Francezii îi spun Bûche de Noël, iar spaniolii ”Tronco de Navidad”. La noi această prăjitură este cunoscută sub numele tort ”trunchi de copac” și se confecționau ciuperci dintr-o compoziție cu nuci și caramel și rulada era umplută cu cremă de lămâie și îmbrăcată în cremă de unt cu cacao.

Crăciunul - Teorii despre etimologie cuvântului


Despre Saturnalii și despre istoria Crăciunului a scris August Scriban în al său ”Dicționaru limbii românești” (1939) în care vorbea despre etimologii. ”La Romani, în locul Crăciunuluĭ se serbau Suturnaliile (16-18 Dec.), iar la sfîrșitŭ anuluĭ ziŭa nașteriĭ zeilor. Abea în seculu al treilea, creștiniĭ gnosticĭ aŭ instituit sărbătoarea Bobotezeĭ (6 Ian.). Mult timp Boboteaza a ținut loc și de Crăcĭun, cum se maĭ obișnuĭește și acuma pin Galileĭa. În biserica Apusuluĭ, s’a primit ziŭa de 25 Decembre pentru a sărba nașterea luĭ Hristos în anu 354, ĭar în cea de Răsărit, la 386, după hotărîrea sfîntuluĭ Ion Gură-de-Aur. Ziŭa a fost luată de la păgînĭ, care-l sărbaŭ atuncĭ pe zeu soareluĭ”.

Pentru etimologia cuvântului sunt mai multe variante, cea mai des înaintată fiind de la ”creatio - creationes”, creație în latină, dar o altă ipoteză este că ar fi vorba de un cuvânt autohton.

Despre evoluția sărbătorii în primele secole de după Hristos vorbește și Victor Kernbach în Miturile esențiale (1989).

„Creștinismul primitiv nu serba acest eveniment; apărută întâi la creștinii egipteni, dar la 6 ianuarie (…), sărbătoarea numită Nașterea Domnului e fixată de Biserica romană, abia în pragul sec. al IV-lea, la 25 decembrie apoi preluată și de Biserica orientală. (…) Mutarea datei a fost o strategie a bisericii creștine pentru anihilarea cultului lui Mithra și, implicit, a Saturnaliilor. Mult timp apoi (la Vatican, până în sec. al XVIII-lea), 25 decembrie, a fost începutul anului eclesiastic, echivalent cu Anul Nou.”

Kernbach vorbește și despre etimologia posibilă a cuvântului și originile păgâne.

„Termenul Crăciun, ca și termenii analogi slavi, cu etimon latin evident, își confirmă originea păgână și prin termenul albanez kërcum, inițial ”lemn, ciot, buturugă”, apoi ”buturuga lui Crăciun”; mai multe popoare creștine practică datina de a pune pe foc, în seara de Crăciun, o buturugă ce trebuie să ardă toată noaptea.”

Cum au ajuns obiceiurile ”păgâne” să fie adoptate de creștini


Creștinismul s-a dezvoltat puternic în primele secole ale erei noastre, în timp ce Imperiul Roman era în declin. Misionarii creștini s-au răspândit în Europa de Nord, în sud, dar și în Orientul Mijlociu, încercând să-i convertească pe așa-zișii păgâni. Primii creștini au fost pe de-o parte îngroziți și pe de-o parte captivați de obiceiurile păgânilor.

Tradițiile care li s-au părut potrivite au fost, treptat, adoptate și de creștinism. În plus, noua religie și-a făcut mai repede loc în rândul așa-numiților barbari cât timp o parte dintre vechile ritualuri au fost menținute, lucru ce poate fi văzut ca un semn de respect pentru cei care se converteau.

Crăciunul a început să fie celebrat cu o liturghie specifică abia în secolul 9, dar nu avea importanța unor sărbători precum Paștele sau Vinerea Mare. În primele trei secole de creștinism nașterea lui Hristos nu era considerată importantă, ci învierea era cea importantă. După dezbateri intense pe tema esenței lui Hristos, mai marii bisericii au decis că și nașterea este o dată importantă.

Multe dintre tradițiile de Crăciun au apărut mult mai târziu: de exemplu obiceiul de punere a unor ramuri de brad în casă este menționat la final de secol 15, despre brazi împodobiți se menționează într-o cronică de la 1605, în Strasbourg, iar pomii erau împodobiți cu...mere, simbolizând grădina raiului. Tot de la început de secol 17 datează, se pare, și obiceiul de a pune lumânări în brad.

Germanii numeau Tannenbaum acești pomi pe care îi aduceau în casă și îi împodobeau cu lumânări și mici cadouri.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă