Covasna și Ilfov sunt cele mai poluate județe din țară. Unde se respiră aerul cel mai curat din România STUDIU

2 luni in urmă 27

Un studiu de specialitate publicat joi, 19 august, arată că județele Covasna, Ilfov şi Iaşi sunt cele mai poluate din România.

Pe de altă parte, Harghita şi Galaţi se pot lăuda cu cea mai mică concentraţie anuală de particule PM10 din ţară.

În urma acestei analize, s-a observat că nivelul cel mai ridicat de poluare cu particule în suspensie se înregistrează în lunile reci, proces care se află în strânsă legătură cu combustia şi condiţiile atmosferice favorabile poluării în timpul iernii. Astfel, raportul a urmărit nivelurile de poluare din perioada noiembrie 2020 - februarie 2021.

Mai multe judeţe, în special Municipiul Bucureşti, Dolj şi Iaşi, au cunoscut o creştere semnificativă a poluării atmosferice, măsurată cu ajutorul senzorilor Airly. În urma analizei, poate fi demonstrat faptul că măsurătorile oficiale din acele zone au fost subestimate, în principal datorită parametrilor de localizare a staţiilor de monitorizare.

Pentru a crea o hartă a celor mai poluate judeţe din România, au fost luate în considerare atât datele de la cei peste 200 de senzori de monitorizare a calităţii aerului Airly amplasaţi în toată ţara, cât şi staţiile naţionale de referinţă existente acolo.


Astfel, în top 5 judeţe cu cea mai proastă calitate a aerului din România este format din: Covasna, Ilfov, Iaşi, Dolj şi Municipiul Bucureşti.

În acelaşi timp, judeţele cu cea mai bună calitate a aerului sunt: Harghita, Galaţi, Vâlcea, Brăila şi Satu Mare.

Potrivit sursei citate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) descrie calitatea aerului din România ca fiind moderat nesigură. "Mai mult, aceasta este schimbabilă şi se agravează semnificativ iarna, fiind cauzată în principal de încălzirea cu ajutorul centralelor termice şi de emisiile vehiculelor", notează organismul mondial.

Conform raportului "Calitatea aerului în Balcani şi România", publicat de Airly în 2020, alte surse importante de poluare a aerului sunt cauzate de: industria minieră, generarea de energie electrică şi prelucrarea alimentelor.

Fondată în 2016, Airly este un start-up în domeniul tehnologiei curate, care oferă date ultra-locale, exacte şi predictive privind calitatea aerului, pentru a ajuta la combaterea poluării aerului la nivel global. Airly permite guvernelor, companiilor şi persoanelor fizice să reducă poluarea aerului la nivel global.

Printre clienţii Airly se numără peste 600 de administraţii locale şi oraşe, inclusiv Hong Kong, Jakarta, Oslo, Granada şi companii precum Philips, Virgin, Innogy, PwC, Veolia şi Skanska.

Citeste si:

Ce adversare va avea naționala de handbal masculin în drumul spre Campionat Mondial

Cu una dintre cele cele mai frumoase sportive din lume în lot, România a început meciurile la Europeanul de volei. Ce a făcut în prima partidă

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă