Cosmin Contra este categoric în privința lui Ianis Hagi: „Ar trebui să-l criticăm penru felul lui de a fi!”

3 luni in urmă 27

Cosmin Contra, fost selecționer al naționalei României și actual antrenor principal la Dinamo, a vorbit despre situația lui Ianis Hagi, care a fost crunt criticat, în ultima perioadă, pentru evoluțiile avute în tricoul naționalei.

Ianis Hagi a revenit la naționala U21, după ce evoluțiile lui, de la echipa de seniori, nu l-au convins pe Mirel Rădoi.

„Tricolorii mici” au încheiat grupa, din preliminariile pentru EURO U21, pe locul 2.

Cosmin Contra este categoric în privința lui Ianis Hagi

Tehnicianul lui Dinamo susține că Ianis Hagi nu ar trebui să fie contestat pentru faptul că nu a ajuns un fotbalist la fel de galonat ca tatăl său. Cosmin Contra le cere, celor care îl critică, să-l protejeze pe tânărul jucător, pe care l-a debutat în tricoul echipei naționale de seniori.

„Cred că aici e problema lui Ianis, că vrea să mulțumească pe toată lumea și în foarte multe momente își dorește atât de mult că poate nu reușește.

Eu nu știu de ce îl comparăm pe Ianis cu Gică. Chiar dacă are numele Hagi, ar trebui să-l apreciem sau să-l criticăm pe Ianis pentru felul lui de a fi. Pentru ceea ce face, nu pentru că poartă numele Hagi. Ar trebui să-l protejăm, nu să-l criticăm”, a declarat Cosmin Contra, pentru Antena Sport.

În prezent, Ianis Hagi evoluează pentru FC Rangers, formație care l-a achiziționat, în vara acestui an, de la Genk pentru 3.5 milioane de euro.

Dumitru Dragomir știe ce-i lipsește lui Ianis Hagi pentru a deveni un fotbalist mare

Fostul șef LPF susține că Ianis Hagi este un jucător cu certe calități, însă îi lipsește cu desăvârșire forța în picioare, lucru care îl dezavantajează în duelurile unu la unu.

„Nu-l mai criticați pe Hagi! În loc să facă altceva, el să facă forță în picioare. N-are forță în picioare! Lovește bine mingea cu ambele picioare, pasează bine, dar e zero în lupta cu adversarul pentru că n-are forță în picioare.

Are segmentele mari, dar n-are forță jos, cum era taică-său. Are bazinul jos și segmente lungi. Trebuie să muncească mult aici, dar lăsați-l în pace, că va fi vioara întâi la echipa națională. E singurul care mai driblează”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru GSP.

The post Cosmin Contra este categoric în privința lui Ianis Hagi: „Ar trebui să-l criticăm penru felul lui de a fi!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă