Cortacero nu renunță la războiul cu Dinamo! Un nou proces în acestă lună, meciul 2

1 lună in urmă 3

Dinamo a obținut o victorie mare contra lui Pablo Cortacero la Tribunalul București, după ce spaniolul a intentat proces clubului la care este încă acționar majoritar, acuzând mazilirea din funcția de președinte al CA. Și chiar dacă roș-albii își pot vedea acum liniștiți de strângerea sumei de 245.000 de euro, necesară pentru a obține licența, un nou proces îi paște pe ”câini”.

Cortaero, nou proces împotriva lui Dinamo 

Don Pablo nu se lasă! De fapt, și-a luat măsuri de precauție din timp, presimțind eșecul. După bătălia pierdută joi, urmează o alta pe 30 martie, în cadrul dosarului 4795/3/2021 de la Tribunalul București. Ibericul a deschis o altă acțiune, la Secția a VI-a civilă, încă din data de 18 februarie, cu o lună înaintea soluționării speței de ieri.

Cortacero a transmis clar că nu va renunța la pachetul de 72,8 la sută din acțiuni, dar nici la funcție ce-i acordă dreptul de semnătură la contracte și în relația cu băncile.

Cortacero, „driblat” de avocați

Cei de la Playsport au scris că avocații lui Cortacero l-au ”fentat” pe Pablo și s-au adresat judecătorului cu o cerere de intervenție în baza OUG 116/2009 – Ordonanța de Urgență pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în Registul Comerțului: ”Cortacero trebuie să conteste înlocuirea sa din funcția de președinte CA, respectiv a lui Couto ca membru CA, printr-o acțiune de anulare, însă avocații lui au mers pe cerere de intervenție, astfel că cererile de intervenție formulate au fost respinse. Pe scurt, Dinamo a câștigat lupta cu Cortacero pe procedură, nu pe legalitate”.

VIDEO. Cortacero nu și-a făcut apariția la tribunal! Suporterii l-au amenințat: „Vino să te vedem pentru ultima dată. RIP Cortazero”

Citește și alte știri despre Dinamo: 

EXCLUSIV UPDATE Mario Nicolae a declarat că amicalul cu Dinamo Kiev se va juca. Mai e un singur aspect necunoscutDinamo s-a PRĂBUȘIT! A ajuns sub SC Dinamo, club înființat în 2005 » „Câinii” se fac de râs în comparație cu FCSB

Mirela Vaida a fost atacată cu un bolovan de o femeie dezbrăcată în timpul emisiunii. Ce striga în timp ce alerga spre prezentatoarea TV cu obiectul contondent în mână, scene halucinante la Acces Direct

Libertatea

Playtech: ȘOCANT! Cine este atacatoarea Mirelei Vaida. Descoperirea halucinantă a Poliției
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă