Coronavirus/ Şedinţă la Ministerul Sănătăţii privind creşterea numărului de paturi de Terapie Intensivă în Bucureşti (surse)

1 lună in urmă 7

Ministerul Sănătăţii a organizat luni o şedinţă cu reprezentanţii spitalelor COVID şi suport COVID din Bucureşti privind creşterea numărului de paturi de Terapie Intensivă, au declarat surse medicale, pentru AGERPRES. Potrivit aceloraşi surse, la şedinţă iau parte ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precum şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti. O altă şedinţă cu reprezentanţi ai spitalelor judeţene şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică urmează să aibă loc luni, cel mai probabil începând cu ora 11,00, au precizat sursele citate. Premierul Florin Cîţu a solicitat, duminică, la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, identificarea unor spitale noi care să se alăture celor existente în lupta anti-COVID, creşterea la 1.600 a numărului real de paturi la ATI, asigurarea stocurilor necesare de medicamente şi continuarea vaccinării "în forţă".   Cîţu preciza, într-o postare pe Facebook, că, deocamdată, în România nu se înregistrează o creştere "accelerată" a infectărilor cu SARS-CoV-2, dar pentru precauţie sunt făcute pregătiri pentru un număr mai mare de cazuri. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă