Coronavirus în România, 23 noiembrie 2020. Avem sub 5.000 de persoane infectate cu COVID

3 luni in urmă 1

Până astăzi, 23 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 422.852 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 296.844 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.207 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 10.177 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

 1.307 cazuri in București

În intervalul 22.11.2020 (10:00) – 23.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (74 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de peste 80 de ani.

4.207 infecții noi - 9.938 teste

125 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.685. Dintre acestea, 1.160 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.908.681 de teste. Dintre acestea, 9.938 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.488 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.450 la cerere.

Pe teritoriul României, 48.034 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.459 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 82.274 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.334 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă