Coronavirus/ IGSU: 39 de mesaje de avertizare a populaţiei prin RO-ALERT, emise în ultimele 24 de ore

4 luni in urmă 17

Un număr de 39 de mesaje de avertizare a populaţiei prin intermediul sistemului RO-ALERT privind incidenţa cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 şi recomandări pentru respectarea regulilor de distanţare şi igienă au fost emise, în ultimele 24 de ore, în judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj. "Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis vineri AGERPRES. La nivel naţional, pompierii militari au gestionat peste 1.500 situaţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore. "Echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină la 59 de misiuni de stingere a incendiilor, 1.165 cazuri SMURD (1.164 misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 1 misiune de descarcerare), 26 misiuni de deblocare sau salvare, precum şi în alte 258 de intervenţii în sprijinul comunităţilor", arată sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă