Coronavirus: Germania raportează 13.733 noi contagieri; 103,9 cazuri la 100.000 de locuitori

4 săptămâni in urmă 2

Rata contagierilor cu noul coronavirus în ultimele şapte zile în Germania a crescut la 103,9 cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce numărul noilor cazuri a ajuns la 13.733 în ultimele 24 de ore, relatează duminică EFE. Vârful incidenţei s-a înregistrat la 22 decembrie, cu 197,6 cazuri, care la 28 ianuarie a scăzut pentru prima oară după trei luni marcând la sub 100, o tendinţă de scădere care însă la mijlocul lunii februarie a început din nou să crească. Cifra deceselor în ultimele 24 de ore asociate COVID-19 este de 99, potrivit Institutului Robert Koch (RKI) de virusologie, faţă de 70 în urmă cu o săptămână. Numărul maxim al contagierilor a fost atins la 18 decembrie cu 33.777 noi cazuri, în timp ce cifra maximă a deceselor s-a înregistrat la 14 ianuarie, cu 1.244 de morţi într-o singură zi. Numărul total al cazurilor de la începerea pandemiei a ajuns la 2.659.516 - dintre care 2.415.200 considerate vindecate - iar cel al morţilor la 74.664. La unităţile de terapie intensivă erau internate vineri 2.956 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 1.596 (54 %) au nevoie de respiraţie asistată. Întro singură zi au fost internaţi 295 noi pacienţi cu COVID-19, dintre care 58 au decedat. În Germania au primit cele două doze de vaccin 3.246.005 de persoane, circa 3,9 % din populaţie, iar 7.233.931 (8,7 %), prima doză. Potrivit cancelarului Angela Merkel, nu se pune în discuţie o flexibilizare a restricţiilor, ci de de reintroducerea unei părţi a măsurilor care au fost ridicate în cadrul procesului eşalonat de reluare a vieţii publice. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă