Coronavirus: Controverse puternice în Franța după ce guvernul a autorizat folosirea camerelor CCTV pentru combaterea pandemiei

1 lună in urmă 1

Franța a autorizat folosirea camerelor de luat vederi pentru a monitoriza dacă pasagerii de pe mijloacele de transport în comun respectă obligativitatea purtării măștii de protecție, relatează Euractiv.

Operatorii serviciilor de transport public vor putea monitoriza câți pasageri poartă masca după ce executivul a publicat un decret care permite „folosirea înregistrărilor video inteligente pentru a măsura rata de conformare pe mijloacele de transport în comun”.

Inițiativa este una controversată.

În luna mai a anului trecut compania Datakalab și-a oferit sistemul inteligent de detectare a purtării măștilor pentru a identifica numărul pasagerilor care nu respectă măsura antiepidemică în metroul parizian.

Însă CNIL, autoritatea franceză responsabilă de supravegherea respectării datelor personale, a avertizat împotriva practicii, afirmând că aceasta nu este reglementată de vreun cadru legislativ și prin urmare este ilegală.

Această „evoluție necontrolată prezintă riscul de a generaliza un sentiment de supraveghere în rândul cetățenilor, de a crea un fenomen de normalizare și trivializare a tehnologiilor intruzive și de a genera o creștere a supravegherii care este probabil să submineze funcționarea normală a societății noastre democratice”, a afirmat CNIL la momentul respectiv.


Premierul francez Jean Castex (FOTO: Gonzalo Fuentes / AFP / Profimedia Images)

Un decret ilegal?

Datakalab și-a retras propunerea la scurt timp după publicarea avertismentului de către autoritatea de reglementare franceză însă săptămâna trecută a anunțat că își va oferi serviciile guvernului.

Ministrul delegat pentru transporturi al guvernului francez, Jean-Baptiste Djebbari, a părut jenat de această situație și chiar și-a șters postarea de pe Twitter în care anunța recepționarea „camerelor inteligente” care „permit numărarea persoanelor fără a fi identificate individual”.

La Quadrature du Net, un grup care militează pentru respectarea drepturilor și a libertăților digitale, a condamnat aspru decretul într-un comunicat de presă, catalogându-l drept o „ofensivă autoritară” despre care a afirmat că este în același timp atât ilegală cât și nedemocratică.

Grupul afirmă că decretul încalcă simultan atât Codului de Securitate Internă al Franței care limitează scopurile pentru care astfel de imagini pot fi înregistrate cât și articolul 5 al Regulamentul general privind protecția datelor al Uniunii Europene (GDPR) care stipulează condițiile de procesare a datelor personale.

Xavier Fischer, directorul Datakalab, respinge acest argument juridic, declarând pentru Euractiv că există „o diferență între recunoașterea facială și analiza video” și că tehnologia dezvoltată de firma sa procesează imaginile local fără a le stoca, lucru care ar fi conform cu regulamentul GDPR, potrivit acestuia.

„Imaginile nu mai există după câteva zeci de milisecunde”, susține acesta.

La Quadrature du Net a criticat guvernul lui Jean Castex și pentru că și-ar fi depășit atribuțiile și a eludat parlamentul pentru a adopta acest decret.

Citește și:

Coronavirus: Franța autorizează două tratamente cu anticorpi sintetici
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă