Coronavirus: Circa jumătate din noile infectări în Franţa sunt cu varianta britanică

1 lună in urmă 1

Varianta britanică a coronavirusului, mai contagioasă, se regăseşte în prezent la aproximativ jumătate dintre noile cazuri de COVID-19 detectate în Franţa, dar un nou lockdown naţional nu este avut în vedere la ora actuală, a anunţat joi premierul francez Jean Castex, potrivit AFP şi Reuters. Această variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 reprezenta cu o săptămână în urmă mai puţin de 40% din noile cazuri în Franţa, iar răspândirea ei provoacă îngrijorări cu privire la o nouă explozie epidemică. Dacă accelerarea răspândirii coronavirusului persistă, Franţa va impune începând din martie lockdown-uri în weekend la Paris şi în alte 19 regiuni unde situaţia epidemiologică este în mod special preocupantă, a declarat premierul Castex la o conferinţă de presă. Totuşi, în pofida deteriorării situaţiei sanitare, el a promis că un nou lockdown la nivel naţional nu este pe agendă, dar le-a cerut francezilor să respecte măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului în timp ce se desfăşoară campania de vaccinare ce are nevoie de timp înainte de a-şi face efectul.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă