Coronavirus: Cehia impune reglementări mai stricte

3 săptămâni in urmă 18

După ce sâmbătă seara a expirat starea de urgenţă, de luni în Cehia urmează să intre în vigoare reglementări mai stricte, în urma unei decizii a noii coaliţii de guvernământ, transmite dpa. Astfel, începând de luni, adulţii care intră în Republica Cehă din alte ţări membre UE trebuie să prezinte un test PCR negativ înainte de a trece graniţa, chiar dacă sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 sau s-au vindecat. Doar persoanele care au primit şi doza de rapel şi copiii nevaccinaţi cu vârsta sub 12 ani sunt scutiţi de cerinţa prezentării rezultatului unui test PCR negativ. Tinerii cu vârsta de de până la 18 ani vor avea nevoie în continuare să prezinte doar dovada celei de-a doua vaccinări. Noile reglementări care cer ca toţi adulţii să fie testaţi, cu excepţia cazului în care au primit o a treia doză, se aplică călătorilor din toate ţările. Cetăţenii cehi şi persoanele a căror reşedinţă principală sau secundară este în Republica Cehă sunt, de asemenea, scutiţi de obligativitatea testării. Cu toate acestea, toţi cei care intră pe teritoriul ţării trebuie să se înregistreze online. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă