Coronavirus: Autorităţile din Berlin impun noi restricţii pentru persoanele nevaccinate

3 săptămâni in urmă 13

Începând de luni, Berlinul va interzice persoanelor nevaccinate accesul, în special la restaurantele fără terasă, baruri, săli de sport şi saloane de coafură, măsuri luate în contextul unei creşteri a numărului de cazuri de COVID-19, a decis miercuri guvernul regional, relatează AFP. În conformitate cu noile reguli impuse, doar persoanele care au fost vaccinate complet şi cele care pot dovedi că s-au vindecat de această boală pot avea acces în spaţii de agrement şi alte locuri. Această decizie a fost luată ca urmare a ''numărului crescut de cazuri de coronavirus'' şi a ''presiunii în creştere asupra unităţilor de terapie intensivă'', a explicat, într-un comunicat, Senatul din Berlin. Teatrele, muzeele şi evenimentele în aer liber care găzduiesc peste 2.000 de persoane, cum ar fi meciurile de fotbal, nu vor fi accesibile pentru adulţii nevaccinaţi. Minorii şi adulţii care nu pot fi vaccinaţi împotriva COVID-19 din motive de sănătate nu vor fi afectaţi de aceste noi restricţii, un test negativ fiind suficient pentru aceştia. Între timp, companiile au fost încurajate să le solicite angajaţilor să lucreze mai mult de acasă şi să limiteze prezenţa la birou la 50% din personal. Măsurile anunţate de Senatul din Berlin sunt printre cele mai severe luate vreodată în Germania, care a doborât în mod repetat în ultimele zile recordul de noi infecţii zilnice cu coronavirus. Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), această ţară a înregistrat miercuri aproape 40.000 de noi cazuri, un record absolut.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă