Coronavirus: Austria va extinde cel de-al treilea lockdown până pe 8 februarie (surse)

1 lună in urmă 1

Austria va extinde cel de-al treilea lockdown împotriva Covid-19 până pe 8 februarie, conform agenţiei de ştiri APA, care citează surse familiare cu negocierile dintre autorităţile federale şi cele regionale, transmite duminică Reuters. Restricţiile asupra vieţii private urmau să înceteze la 24 ianuarie, însă oficialii din domeniul sănătăţii au avertizat că rata infecţiilor rămâne în continuare prea ridicată pentru a începe reducerea restricţiilor în această etapă. Austria, o ţară cu o populaţie de 8,9 milioane, se află în cel de-al treilea regim de lockdown, în care au rămas deschise doar magazinele considerate esenţiale. Austria a raportat aproape 390.000 de cazuri de coronavirus şi aproximativ 7.000 de decese au fost puse pe seama Covid-19 de la începutul pandemiei. În acest context, cel puţin 10.000 de oameni au manifestat sâmbătă la Viena împotriva măsurilor sanitare adoptate pentru a combate coronavirusul, cerând între altele demisia guvernului şi denunţând "presa mincinoasă". "Cifrele care ne sunt prezentate despre morţi sunt baliverne. Nu vreau să ajungem ca în China, unde nu sunt drepturi", a explicat o femeie care s-a prezentat Gabi, purtând o banderolă cu mesajul "Voi sunteţi boala, noi suntem remediul". Participanţii la manifestaţie, care în majoritate nu purtau mască, au arborat drapele ale Austriei şi nu au respectat distanţa socială. Organizatorii au susţinut că s-au strâns 50.000 de manifestanţi. La miting a luat parte şi fostul vicecancelar Heinz Christian Strache (extrema dreaptă), care nici el nu purta mască anti-coronavirus. În paralel a avut loc şi o contramanifestaţie cu participarea militanţilor de extremă stânga, care au denunţat "nebunia anti-măşti". Circa 500 de persoane au luat parte la această contramanifestaţie, potrivit poliţiei.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lăzăroiu)  
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă