Coronavirus: A treia doză de vaccin "probabil" necesară (CEO Pfizer)

4 săptămâni in urmă 33

Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil "nevoie" de a treia doză în termen de un an, apoi fără îndoială o injecţie în fiecare an, a spus CEO Pfizer, Albert Bourla, notează AFP. "O ipoteză plauzibilă este că probabil va fi necesară a treia doză, între şase şi doisprezece luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare din nou în fiecare an, dar toate acestea trebuie confirmate", a indicat Albert Bourla în declaraţii făcute publice joi de canalul de CNBC. "Şi, pe de altă parte, noile tulpini vor juca un rol cheie", a adăugat el. "Este extrem de important să reducem la maxim numărul persoanelor vulnerabile la virus", a adăugat Albert Bourla. Mai devreme, directorul celulei anti-COVID-19 din cadrul administraţiei Biden afirmase, de asemenea, că americanii vor trebui să se aştepte să primească un rapel al vaccinului pentru a-i proteja împotriva noilor tulpini ale coronavirusului în circulaţie. "Nu ştim totul în această etapă", a recunoscut doctorul David Kessler, în timpul unei audieri în faţa parlamentarilor americani. "Studiem durata răspunsului anticorpilor", a spus el. "Pare puternic, dar coboară puţin, iar noile tulpini sunt o provocare". "Din motive logistice, şi numai din motive logistice, cred că ar trebui să considerăm că poate exista un rapel", a făcut cunoscut David Kessler. Alianţa Pfizer/BioNTech anunţase deja în februarie că studiază într-un studiu clinic efectele unei a treia doze de vaccin împotriva noilor tulpini. Administrat în două doze, acest vaccin foloseşte la fel produsul companiei Moderna tehnologia inovatoare a ARN-ului mesager, care nu a mai fost folosită până în prezent în viaţa reală. În acest stadiu, aceste două vaccinuri sunt cele mai performante, cu o eficacitate de 95% pentru cel de la Pfizer/BioNTech şi 94,1% pentru Moderna împotriva COVID-19, potrivit studiilor clinice. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: www.eu.detroitnews.com
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă