Coronaparty: Tinerii din Tirolul de Sud se întâlnesc cu pozitivi de COVID cu scopul de a se infecta și de a evita astfel vaccinul / Practica ar fi fost importată din Austria

2 săptămâni in urmă 60

Presa italiană raportează organizarea de coronapartys în Tirolul de Sud, la care participă tineri pentru a se infecta în mod deliberat cu coronavirus, sperând că în acest fel vor avea imunitate împotriva bolii, evitând vaccinul.

Deocamdată, în provincia Bolzano, precum și în toată Italia, nu au existat cazuri confirmate de petreceri la care au participat persoane pozitive la Covid, organizate special pentru a infecta oamenii.

Potrivit lui Patrick Franzoni, coordonatorul adjunct al unității Covid din Bolzano, această practică este larg răspândită dincolo de Brenner, fiind importată din Austria: „Există tineri, unii chiar elevi, care se întâlnesc cu pozitivi și încearcă să ia infecția, fără să-și dea seama că virusul este periculos chiar și la copii și tineri”.

Potrivit lui Franzoni, întâlnirile cu pozitivi au avut loc în ultimele săptămâni chiar în apropierea provinciei Bolzano dar și în alte zone ale Tirolului de Sud: „Se pot verifica consecințe pe termen lung și până și tinerii pot ajunge în spital”, reiterează el.

Se speculează că practica ar fi fost importată din vecina Austrie, unde un medic a declarat pentru ziarul Die Presse că niște tineri de 30 de ani care au participat la aceste petreceri suferă acum de o formă destul de gravă de Covid, iar un bărbat de 55 de ani a murit după ce s-a infectat în mod deliberat.

„În Tirolul de Sud – continuă coordonatorul adjunct al unității Covid – numărul noilor cazuri este în creștere. Suntem foarte aproape de zona galbenă. În prezent avem nouă pacienți la terapie intensivă și aproximativ șaptezeci în secțiile normale. Alarma se declanșează cu zece pacienți aflați în terapie intensivă și 75 în terapie obișnuită”.

Provincia Bolzano înregistrează cea mai mică rată de vaccinări în raport cu populația: mai puțin de 63% dintre locuitori au primit cele două doze. Între văi și munți, la sfârșitul lunii octombrie, pe primele pagini ale ziarelor circulase ştirea existenţei școlilor private concepute pentru părinți no vax și fără certificat verde.

Şi dincolo de Brenner, rata de respingere a vaccinurilor rămâne ridicată. După Coronapartys, recent, în Austria a trezit suspiciuni boom-ul vânzărilor unui vermicid pentru cai, indicat de liderul ultradreaptei FPOE, Hebert Kickl, aflat în prezent în carantină pentru că pozitiv, drept un pretins medicament alternativ împotriva Covid.

În Stiria, o femeie a ajuns la terapie intensivă după ce a luat acest medicament, iar un bărbat, pentru o supradoză de vitamina B. Fenomenul este atât de îngrijorător, încât compania farmaceutică care produce Ivermectina a intervenit public, avertizând împotriva utilizării medicamentului. Dozajul este calibrat pentru cai, iar acest element, pe lângă principiile medicamentului, constituie un pericol pentru cei care îl iau.

Sursa: Il Fatto Quotidiano/ Rador/ Traducerea: Cătălina Păunel

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă