Coreea de Nord a lansat marți un "proiectil neidentificat". Ambasador: "Nimeni nu ne poate nega dreptul legitim la autoapărare"

4 săptămâni in urmă 19

Coreea de Nord a tras marţi un "proiectil" în mare, în momentul în care ambasadorul său la ONU a revendicat "dreptul legitim" al ţării sale de a testa arme în faţa "politicii ostile" a Statelor Unite şi Seulului. Este a treia lansare efectuată de Phenian în această lună.

Armata sud-coreeană a anunțat că Coreea de Nord a tras marţi în zori un "proiectil neidentificat" în largul coastei sale de est. La rândul său, un purtător de cuvânt al ministerului japonez al apărării a declarat, sub acoperirea anonimatului, că proiectilul "pare a fi o rachetă balistică", potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Acesta a fost al treilea tir efectuat de Phenian în luna septembrie. Primul a implicat o rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune, iar al doilea rachete balistice cu rază scurtă de acţiune.

Practic în acelaşi moment, ambasadorul nord-coreean la ONU, Kim Song, a declarat Adunării Generale a Naţiunilor Unite că ţara sa are "dreptul legitim" de a testa armele şi de "a-şi întări capacităţile de apărare.

"Nimeni nu poate nega Coreii de Nord dreptul legitim la autoapărare pentru a dezvolta, testa, fabrica şi deţine sisteme de arme", a insistat diplomatul, reclamând Statelor Unite să înceteze "politica ostilă".

"Ne întărim capacităţile naţionale de apărare cu scopul de a ne apăra şi garanta în mod fiabil securitatea şi pacea ţării", a adăugat Kim Song.

Statele Unite "ar trebui să demonstreze în practică că nu au nicio dorinţă ostilă în privinţa noastră", a continuat ambasadorul. "Dacă este aşa, suntem gata să răspundem" în acelaşi mod, "dar se pare că Statele Unite nu sunt pregătite" să meargă în această direcţie, a declarat el.

Americanii trebuie "să înceteze exerciţiile lor militare şi să nu mai desfăşoare o panoplie strategică împotriva ţării noastre", a mai reclamat ambasadorul nord-coreean.

Phenianul şi-a înmulţit în ultimele zile mesajele ambigue la adresa SUA şi Coreii de Sud.

Tirul de marţi au loc la câteva zile după ce Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a lăsat să se întrevadă posibilitatea unui summit între cele două Corei, cerând ca în prealabil Seulul să renunţe la "politica sa ostilă".

Editor : B.P.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă