Copil de 10 ani, mort după ce a fost strivit de o placă de beton, pe stadionul din Galați

1 săptămână in urmă 35

Accident grav în Galați Accident grav în Galați

Un copil de 10 ani din Vaslui a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit de două plăci de beton. Accidentul s-a produs un teren de fotbal ce aparține de un stadion din municipiul Galați.

SÂMBĂTĂ, 24 APRILIE 2021, 14:05

SURSĂ: Realitatea Plus

AUTOR: Irina Chirtoc

Poliția a fost sesizată în legătură cu acest accident sâmbătă, în jurul orei 11:28. 

Din primele verificări a rezultat că minorul, în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din județul Vaslui, în timp ce participa la o competiție sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care două placi de beton s-ar fi desprins și ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului și a corpului.

Minorului i s-a acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul de ambulanță, după care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf Ioan" din municipiul Galați, unde, din păcate, a decedat.

Polițiștii au deschis un dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite ulterior cauzele producerii acestui accident nefericit.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă