Copiii Holocaustului din România povestesc – avertisment din istorie

6 days ago 3

Liviu Beris 13 ani, Jean Askenasy – 11 ani, Shabs Roif – 11 ani, Mirjam Bercovici – 18 ani, Arnold Blei opt ani, Brăilă Constantin 11 ani în 1941, sunt doar câțiva copii care au fost victime ale persecuțiilor regimului condus de Ion Antonescu, dintr-un singur motiv: se născuseră evrei sau romi.

În acel an, Conducătorul Statului, cum se auto-intitulase Antonescu, a dat ordin ca toți evreii din Basarabia, Bucovina, Herța și Dorohoi să fie deportați în Transnistria.

Mirjam Bercovici își aduce aminte ziua deportării din orașul ei natal, Câmpulung Moldovenesc.

Lângă primărie și la biserica din celălalt capăt al orașului s-au pus niște afișe. Eu n-am văzut afișele, am văzut însă jandarmul și unul care citea afișul: Toți jidanii se vor aduna duminică 12 octombrie, ora 10, la Gara de Est, sub pedeapsă cu moartea, vor fi împușcați cei care nu vor veni. Vor fi evacuați.’ Se referea și la cei în vârstă, sugari sau netransportabili”, povestește Mirjam Bercovici.

Pe data de 12 octombrie 1941 a început deportarea.

Trei kilometri de mers pe jos. Oamenii de pe margine, dintre care pe mulți îi cunoșteam, ne scuipau, ne înjurau, strigau la noi Jidanii la Palestina!’. La început nu voiam să mă uit la ei, apoi mi-a venit să urlu și în final am lăsat ochii în jos. În Jurnalul meu l-am numit o Golgotă, doar fără deal și 14 opriri.”, adaugă ea.

Liviu Beris avea 13 ani când trupele române au intrat în Herța în iulie 1941 după un an de ocupație sovietică. Represaliile împotriva evreilor nu au întârziat.

Am ajuns acasă, iar peste trei zile toți evreii am fost băgați în sinagogi, într-o pivniță. Noi am fost băgați mai întâi într-o pivniță sub primărie, unde era o căldură fantastică, de făceam cu rândul la ușa pivniței să luăm puțin aer.

După aceea ne-au luat și pe noi și ne-au dus la o sinagogă. Toți evreii din Herța au fost arestați, dacă mă pot exprima așa.

Nu mai țin minte ce am mâncat timp de trei zile, dar îmi amintesc că era o problemă cu apa. După trei zile au venit și au strigat niște liste.

Cei strigați era scoși, recunoscuți de câte un localnic aduși de jandarmi, iar vreo 100 au fost împușcați lângă moara Kislinger de care v-am mai spus într-un șanț. Jandarmii români i-au împușcat, nu era nici urnă de neamț în Herța.

Eu nu am asistat la execuții, am fost acolo când i-a luat. Vreo 100 au fost executați acolo și alți 31 în curtea unui gospodar.”, povestește Liviu Beris.

După “curățarea terenului” – masacrele împotriva evreilor de la sate din Basarabia, nordul Bucovinei și Herța – a urmat în toamna lui 1941 deportarea în masă în Transnistria. Pe drum au avut loc alte masacre, după cum își amintește Shabs Roif, deportat cu familia din satul Duruitoarea Veche de pe malul Prutului

După două săptămâni am fost îndreptați spre Nistru, în județul Soroca, într-o pădure pe malul râului. Era o ploaie mocănească și acolo am fost în groapa cu morți timp de o noapte.

Erau acolo niște gropi care fuseseră deja astupate până să venim noi, iar o a treia groapă nu era chiar plină.

Eu aveam pe atunci 11 ani și alergam pe acolo cu alți copii, la vârsta aceea nu înțelegeam chiar tot ce se întâmplă.

Ei căutau de acum oameni să umple groapa. I-au aliniat pe marginea gropii și au deschis focul. Am căzut cu toții în groapă, iar eu eram plin de sânge, dar nu era al meu, ci al unui bărbat cu care căzusem în groapă.

Nu mai știu precis dacă erau jandarmi sau soldați, dar vorbeau în limba română. Țin minte că i se adresau ofițerului “Domnule locotenent”. Ulterior am citit că era vorba de Roșca și încă unul care au declarat că au împușcat 500 de evrei.”, își amintește Shabs Roif.

Odată ajunși în Transnistria, majoritatea evreilor au fost plasați în gheto-uri, cele mai multe păzite de armata și jandarmii români.

Provocarea principală era supraviețuirea în fața foametei, a frigului și a bolilor printre care tifosul exantematic care făcea ravagii.

Am mers pe malul Nistrului unde am văzut plutind cadavrele care veneau din susul apei. Pe drum, fratele meu Berti s-a îmbolnăvit de pojar, mama purtând-l în brațe tot timpul drumului.

La un moment dat, mama a mers pe un câmp și a furat niște ceapă, pentru că ne era foame. Un soldat a văzut-o și a bătut-o cu un bici, care i-a despicat pielea pe spate.

Am ajuns la Moghilev în Transnistria unde am fost cazați într-o scoală. Acolo a murit fratele meu Berti, care a fost luat de niște oameni, din sala unde eram cazați. Nici până-n ziua de azi nu știu unde a fost înmormântat fratele meu.”, își amintește Arno Blei, deportat din nordul Bucovinei împreună cu mama și fratele său mai mic.

Evreii din Vechiul Regat și Sudul Transilvaniei au scăpat de deportare, dar nu și de persecuții. Elevii au fost excluși din școli și unii dintre ei au învățat la școli clandestine ca Jean Askenasy din Craiova unde însă a fost constant agresat.

Când băiatul șefului de cuib legionar din Craiova, Voicu, a aflat că vreo opt jidani, ies de la sinagoga din strada Horezu 15 în fiecare zi, au început să ne pândească la ieșire. Spre exemplu, Voicu se apropia și mergea în rând cu mine câțiva zeci de metri, după care țipa în gura mare De ce mă înjuri, mă jidane?’ și începea să mă lovească cu pumnii sau cu bățul.”, povestește Jean Askenasy.

Dar Antonescu nu a deportat numai evrei în Transnistria, ci și 25000 de mii de romi, pe criterii adesea arbitrare

În toamna lui 1942, Brăilă Constantin, pe atunci în vârstă de 11 ani, a ajuns acolo cu familia sa din Alexandria în vagoane de vite și imediat ei au fost puși la munci agricole într-o fermă rechiziționată de stat, la Delenii 2. 

"Acolo nu eram păziți, venea un soldat și un brigadier și ne obliga dimineața să mergem la muncă. Cine nu putea să iasă era lăsat o zi, două, trei, patru, cinci, iar după 10 zile veneau nemții și îl executau, îl împușcau. Am fost și eu martor la execuții", spune Brăilă Constantin.

În decembrie 1942 Brăilă Constantin și lotul de romi din care făcea parte a fost mutat în satul Cazârca, unde lucrurile au luat o întorsătură tragică.

"Din 400 câți eram când am ajuns în sat, abia dacă am mai rămas 100. Mulți au murit de tifos exantematic, acolo au murit bunicii mei și un unchi de 22 ani", își amintește Brăilă Constantin.

Au trecut aproape 80 de ani de la deportarea evreilor de către Antonescu. Majoritatea copiilor de atunci care au supraviețuit au trecut între timp în neființă, iar puținii supraviețuitori, ca Mirjam Bercovici care a împlinit recent 97 de ani încearcă să transmită copiilor și tinerilor de azi avertismentul cu privire la acele vremuri, dar constată că unele atitudini nu s-au schimbat.

La o școală din București a fost pusă în situația de a vobri unor copii de 12 – 13 ani.

Mă gândeam ce-o spun eu unor copii așa mici. Și i-am întrebat: voi ați văzut vreodată un evreu? Nu, ce-i aia? Dar un jidan’ știți ce este? Da, mi-a răspuns un băiat țanțoș, bunica mi-a spus că trebuie să te ferești  de ei mai rău ca de țigani că te fură cu ochii”.  

Potrivit Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" România se face responsabilă de moartea a 280000 - 380000 de evrei și 11000 romi în perioada 1940 - 1944. 

Read Entire Article
Powered By Seo Tools