Controale cu mascaţi la Săruleşti, unul dintre punctele fierbinţi pe harta deşeurilor ilegale. Garda de Mediu spune că soluţia e schimbarea legii

5 zile in urmă 59

E o discuţie devenită deja rutină. La un dialog identic am asistat şi anul trecut, tot la Săruleşti, unul dintre punctele fierbinţi pe harta gunoaielor. Anul acesta, pe lângă descinderile cu sute de poliţişti şi jandarmi, deşeurile au fost mutate. De pe stradă, în curţile oamenilor. Iar o parte dintre rable au ajuns pe câmp. În Săruleşti, doar 3 societăţi au autorizaţie. Peste 100 de tone de deşeuri sunt depozitate lângă calea ferată pe terenul primăriei. Şi amploarea fenomenului se vede din aer. Undeva la 30 de tone de deşeuri vor fi ridicate de aici, de pe terenul primăriei, de la intrarea din localitate, vorbim în special despre maşini scoase din uz.

În urma controalelor, s-au tăiat amenzi de aproape 80.000 de lei

Anul trecut, localnicilor li s-au promis platforme betonate unde să depoziteze deşeurile. Primarul ridică din umeri: nu are bani. "Vorbim un an mai târziu, nu au fost fonduri pentru aceste platforme betonate şi trebuie sa ne ajute ministerul", a declarat Alexandru Călin, primarul din Săruleşti. Intrarea în legalitate a celor care se ocupă cu fierul vechi la Săruleşti e misiune imposibilă în cadrul legal actual. Garda de Mediu vede o singură soluţie - să schimbe legea.

"Nu avem noi cum să rezolvăm sută la sută cu legislaţia actuală. Din datele pe care le avem noi, îşi inchid activitatea pe o societate si isi deschid alta societate", a declarat Aurelian Păduraru, comisar Garda de Mediu. În urma controalelor, s-au tăiat amenzi de aproape 80.000 de lei. O picătură într-un Ocean şi un scenariu care probabil se va repeta şi la anul. Prin campania "După noi, gunoiul", Observator a schimbat legea. Imagini ca cele pe care le vedeţi, filmate astăzi la Techirghiol, unde deşeurile abandonate pe malul lacului au fost acoperite cu pâmânt sau împinse în apă, au devenit de natură penală.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri sociale » Controale cu mascaţi la Săruleşti, unul dintre punctele fierbinţi pe harta deşeurilor ilegale. Garda de Mediu spune că soluţia e schimbarea legii

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă