Constantin Budescu și-a pus singur piedică: „E un jucător sclipitor! Îl vedeam la Atletico Madrid”. De ce nu a ajuns mai sus în carieră

1 lună in urmă 1

Constantin Budescu, mijlocașul în vârstă de 32 de ani transferat în această iarnă de la Astra Giurgiu la Damac, în Arabia Saudită, ar fi putut ajunge mult mai sus.

Este părerea lui Costel Lazăr (58 de ani), acum director sportiv la Petrolul Ploiești, fost conducător și la Astra Giurgiu.

Oficialul echipei din Liga 2 crede că Budescu nu a fost suficient de muncitor pe cât ar fi trebuit, motiv pentru care a rămas la un nivel mai scăzut decât cel pe care l-ar fi putut atinge.

Costel Lazăr, despre Constantin Budescu

Costel Lazăr este convins că fotbalistul român ar fi putut ajunge într-un campionat puternic al Europei, chiar în Spania, la Atletico Madrid, echipă ce a jucat cu Chelsea, în optimile Ligii Campionilor, în urmă cu o zi, pe Arena Națională din București.

„Budescu e un jucător aparte, foarte talentat, cu potențial foarte mare. Când vrea el, face un efort deosebit, dar, din păcate, este un jucător care s-a mulțumit cu destul de puțin din punct de vedere al efortului. Ca realizări el a avut destule, dar în opinia mea putea mult, mult mai mult. Pe un Budescu muncitor cred că îl vedeam la Atletico Madrid, în campionatul Spaniei.

Un jucător sclipitor, cu execuții, știința jocului, tot ce îi trebuie unui jucător în teren. Efortul a fost cel care a făcut ca el să nu joace mai sus. Sau poate comoditatea. Cel care a reușit cel mai mult acest lucru (n.r. să îl capaciteze pe Budescu) a fost Marius Șumudică, când i-a avut în tandem pe Budescu și Alibec și erau jucători care făceau diferența”, a spus Costel Lazăr, pentru GSP.

2 milioane de euro este cota de piață a lui Constantin Budescu, potrivit Transfermarkt. 3 trofee are Constantin Budescu în palmares, toate alături de Astra Giurgiu: titlul de campion, Cupa României și Supercupa României. 8 goluri în 18 meciuri a marcat Constantin Budescu pentru Astra Giurgiu în actuala ediție a Ligii 1.

The post Constantin Budescu și-a pus singur piedică: „E un jucător sclipitor! Îl vedeam la Atletico Madrid”. De ce nu a ajuns mai sus în carieră appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă