Constantin Budescu, show la antrenamentele FCSB-ului! ”Suntem uimiți de ce poate să facă!”

3 săptămâni in urmă 9

  • Liga 1: FC Argeș - Chindia, sâmbătă, 17:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: FCSB - Academica Clinceni, sâmbătă, 21:00, Digi Sport 1

Mijlocașul mai are însă de tras până va reajunge la capacitate maximă din punct de vedere al pregătirii fizice. Până atunci, Budescu face show la antranemente.

Adrian Șut (22 de ani) a dezvăluit cum el și colegii săi au fost impresionați de ce poate să facă Budi la ședințele de pregătire.

”A mai încercat câteva execuții de când a venit, i-au reușit câteva. Da, suntem uimiți de ce poate să facă când lovește mingea”, a spus Șut, în cadrul unei conferințe de presă.

”Știți cât a alergat Budescu?” Edi Iordănescu, impresionat de Budescu în meciul de la Hunedoara

Iordănescu jr a scos în evidență travaliul lui Budescu. ”Știți cât a alergat Budescu? A alergat peste 14.000 de metri la Hunedoara, aproape 15.000. N-am planificat asta pentru el, aveam cu totul altceva în minte, să-i dau 60-70 de minute și apoi să-l schimb.

Jocul a luat-o în direcția în care nu ne doream și atunci a trebuit să-l ținem în teren ca să reușim să ne calificăm. Va fi foarte greu să-l avem proaspăt, dar mai avem două antrenamente până la joc, o să vedem cum ne poziționăm", a spus Edi Iordănescu.

Etichete: edi iordanescu , constantin budescu , budescu fcsb , adrian Șut
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă