Constantin Budescu, la un pasă să fie dat afară de la Damac FC. „Deja are probleme! N-a fost opțiunea antrenorului!”

1 lună in urmă 1

Ciprian Panait a vorbit despre viitorul lui Constantin Budescu, iar acesta a dezvăluit că internaționalul român este la un pas să plece de la Damac FC.

Fost secund la Al Hilal, Ciprian Panait susține că mijlocașul Constantin Budescu are probleme în Arabia Saudită și că nu este dorit de antrenorul lui Damac FC.

Ciprian Panait are informații că oficialii lui Damac au fost cei care au insistat ca Constantin Budescu să semneze până în vară în schimbul unui salariu în valoare de 600.000 de euro, iar tehnicianul echipei din Arabia Saudită nu știe să-l pună în evidentă pe internaționalul român.

Constantin Budescu, la un pasă să fie dat afară de la Damac FC

„Cred că are probleme acolo. Deja are probleme. Am văzut imagini pe Twitter… El nu a fost opţiunea antrenorului, ci a celor din conducere.

Nu a fost adus la cerinţa antrenorului şi asta e foarte important. Cei din conducere au fost impresionaţi de ce a făcut Budescu la Al Shabab. Au crezut că va juca la fel, dar atunci era pregătit de Şumudică, un antrenor care ştie foarte bine cum să lucreze cu el.

Un antrenor care nu îl cunoaşte pe Budescu îl limitează mult. Nu ştie să îl pună în evidenţă. Din păcate, nu cred că va reuşi acolo” , a spus Ciprian Panait, fost antrenor în fotbalul arab, la Look Sport.

Gabi Tamaș anunță că Budescu merge la FCSB din vară

Despre situația lui Constantin Budescu a vorbit și Gabi Tamaș, cel care este foarte apropiat de „Budi” încă din perioada în care jucau împreună la Astra Giurgiu. Fundașul lui FC Voluntari susține că mijlocașul lui Damac FC o să meargă la FCSB în vară, așa cum Gigi Becali anunța pentru ProSport.  „Am vorbit cu Budescu, da. Discuţia cu FCSB era pentru vară, nu pentru acum. Am văzut că s-au înţeles, dar din vară. E ce am auzit. Probabil a ales să se întoarcă în vară la FCSB, a spus Tamaş pentru România Fan TV.

The post Constantin Budescu, la un pasă să fie dat afară de la Damac FC. „Deja are probleme! N-a fost opțiunea antrenorului!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă