Constanţa: Trupul unui bărbat înecat, scos din apa mării

2 săptămâni in urmă 13

Trupul unui bărbat înecat, ce plutea în apa Mării Negre în zona Cazinoului din Constanţa, a fost joi scos la mal după ce autorităţile au fost alertate prin numărul unic de urgenţe 112, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Este vorba de o persoană în vârstă de 68 de ani, pe corpul căreia, conform primelor cercetări efectuate, nu există urme de violenţă. "În această dimineaţa, în jurul orei 8.15, poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar pluti în acvatoriul Portului Constanţa. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 68 de ani. Conform primelor cercetări efectuate, poliţiştii au constat faptul că nu sunt prezente urme de violenţă la nivelul feţei sau trupului", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa. Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au spus că la faţa locului s-au deplasat două ambulanţe - SMURD B şi SAJ C2, cadrele medicale înregistrând decesul bărbatului înecat. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă