Constanţa: Incendiu la un hotel din Eforie Sud; 16 persoane coborâte de pompieri de pe acoperiş

1 lună in urmă 18

Un incendiu s-a produs marţi dimineaţa la un hotel din Eforie Sud, 16 persoane, între care 5 copii, fiind coborâte de pompieri de pe acoperişul imobilului, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa. O persoană care fusese intoxicată cu fum a fost transportată la spital de către un echipaj SAJ, conştientă, cooperantă. Prin apel la 112, în jurul orei 4,00, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un hotel din Eforie Sud (demisol + parter înalt, 44 de camere), unde exista o degajare mare de fum. La locul solicitării au fost alocate patru autospeciale de stingere, două autoscări, o maşină de descarcerare, trei SMURD, două ambulanţe SAJ, un total de 40 de pompieri. "La momentul respectiv în hotel se aflau aproximativ 83 de persoane (79 de turişti, 4 angajaţi ai hotelului), dintre care 47 s-au autoevacuat, iar 36 au fost evacuate de către echipajele de la faţa locului. Dintre cele 36 de persoane, 16 (11 adulţi, 4 copii şi un sugar) au fost coborâte de pe acoperişul hotelului. O singură persoană care fusese intoxicată cu fum a fost transportată la spital de către un echipaj SAJ, conştientă, cooperantă", precizează ISU Constanţa. Incendiul a fost lichidat la ora 4,58, cauza probabilă a focului fiind un scurtcircuit la boilerul din camera tehnică a hotelului. AGERPRES/9AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă