Conflict între PNL și USR pe tema carantinării! Preşedintele CJ Timiş îl contrazice pe Dominic Fritz: „Nu sunt de acord cu carantinarea fără discernământ a Timişoarei”

1 lună in urmă 2

Conflict între PNL și USR pe tema carantinării! Preşedintele CJ Timiş îl contrazice pe Dominic Fritz: „Nu sunt de acord cu carantinarea fără discernământ a Timişoarei”

Alin Nica cere ca, în cazul în care primarul Dominic Fritz forţează carantinarea Timișoarei, să se ia o serie de măsuri printre care libertatea de deplasare pentru persoanele vaccinate sau care au făcut deja boala şi alocarea unui număr suplimentar de doze de vaccin de către Ministerul Sănătăţii.

„Nu sunt de acord cu carantinarea fără discernământ a municipiului Timişoara şi a zonei periurbane. În cadrul discuţiilor de astăzi cu şeful DSU Raed Arafat, cu directorul DSP Timiş şi cu primarul Timişoarei am solicitat cifrele, datele şi previziunile pe baza cărora se încearcă instituirea carantinei. Până în momentul de faţă nu am primit argumente solide astfel că decizia mea este împotriva unei carantine formale, lipsite de eficienţă”, a scris Alin Nica pe pagina sa de Facebook.

Liderul CJ Timiș spune că Timișoara are neapărată nevoie de vaccinuri, pe lângă respectarea măsurilor de protecție.

„Dincolo de respectarea distanţării sociale şi a normelor de igienă, Timişoara are nevoie de vaccinuri, de o informare corectă şi responsabilă a locuitorilor şi o abordare care să vizeze deopotrivă sectorul medical, pe cel economic şi pe cel al educaţiei.

Dacă totuşi decizia primarului Timișoarei este de a forţa carantina, atunci atrag atenţia asupra necesităţii adoptării în paralel a următoarelor măsuri: libertate de deplasare pentru persoanele vaccinate şi pentru cele care au făcut deja boala; sprijin financiar compensatoriu de urgenţă pentru operatorii economici afectaţi; alocarea de către Ministerul Sănătăţii a unui număr suplimentar de vaccinuri. În toamna anului trecut, la o rată de infectare comparabilă sau chiar mai mică dacă luam în considere faptul că au fost introduse în calcul şi focarele, a fost solicitată carantina pentru Timişoara şi a fost respinsă. Închei cu o întrebare retorică: ce s-a schimbat de atunci”, a mai scris Nica.

Dominic Fritz: Există posibilitatea carantinării Timişoarei

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat că există posibilitatea că carantinarea Timișoarei, având în vedere că spitalele sunt pline de pacienţi cu COVID-19. Fritz a adăugat că sunt şi câteva comune periurbane care sunt propuse pentru carantinare, dar soluţia este carantinarea întregului judeţ şi dispunerea unor controale dure.

”Există posibilitatea carantinarii Timişoarei. Tocmai pentru că nu mai sunt paturi în spitale şi sunt câteva comune periurbane care sunt şi ele propuse pentru carantinare. Eu cred că, aşa cum este făcută acum, carantinarea nu ar avea efecte aşa cum ne dorim. Eu nu cred că carantinarea Timişoarei este o soluţie fezabilă decât dacă am carantina tot judeţul Timiş, cu controale dure.

Eu cred că încă avem o cale să evităm carantinarea cu toate consecinţele aferente. Aş vrea să fac un apel la timişoreni să înţeleagă această situaţie. Eu înţeleg şi din rândul operatorilor economici că au ajuns la capătul puterilor. Dacă acum nu avem grijă şi ajungem într-un val în care tot ne va forţă să închidem economia, tot acolo ajungem. Pentru cei care au restaurante, săli de fitness, va rog să respectaţi limitele impuse în pandemie”, a declarat Dominic Fritz, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Bilanţ coronavirus 5 martie. Bucureştiul revine în scenariul roşu. Peste 4.300 de cazuri noi COVID şi peste 100 de morţi în ultimele 24 de ore

BILANȚ VACCINARE 5 MARTIE. Peste 47.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă