Conferinţa de presă anuală a preşedintelui rus/ Putin: Nu dorim un conflict din cauza Ucrainei

4 săptămâni in urmă 9

Rusia doreşte să evite un conflict cu Ucraina şi cu Occidentul, a declarat joi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, transmit Reuters şi EFE. "Aceasta nu este alegerea noastră, nu dorim acest lucru", a subliniat Putin la conferinţa sa de presă anuală tradiţională, de sfârşit de an, transmisă în direct la televizor. "Trebuie să ne gândim să ne asigurăm perspectivele de securitate nu doar pentru azi şi pentru săptămâna viitoare, ci pentru viitorul apropiat", a insistat el. "Voi sunteţi cei care trebuie să ne oferiţi garanţii imediate, acum. Şi nu să prelungiţi negocierile decenii la rând", a insistat Putin. Liderul de la Kremlin a apreciat că Rusia a primit un răspuns în general pozitiv la propunerile sale privind garanţiile de securitate pe care le-a prezentat Statelor Unite în această lună şi că negocierile pe această temă vor demara la începutul anului viitor la Geneva. "Pentru moment, observăm o reacţie pozitivă, partenerii noştri americani ne-au spus că sunt pregătiţi să înceapă această discuţie, aceste negocieri, la începutul anului la Geneva. (...) Sper că evoluţia situaţiei va continua pe această cale", a punctat el. Totodată, Putin a calificat orice fel de extindere viitoare a NATO drept "inacceptabilă" pentru Rusia. "Am abordat direct subiectul, conform căruia nu trebuie să mai existe nicio mişcare viitoare a NATO către est, mingea este în terenul lor, trebuie să ne răspundă într-un fel", a mai adăugat liderul de la Kremlin. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)   Citeşte şi:   * Conferinţa de presă anuală a preşedintelui rus/ Putin îi îndeamnă pe ruşi să se vaccineze    * Conferinţa de presă anuală a preşedintelui rus/ Economia Rusiei îşi revine mai rapid decât în alte ţări 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă