Concerte și spectacole în aer liber în vreme de pandemie, de la 1 iunie - Noile reguli de participare

1 lună in urmă 70

Concerte și spectacole în aer liber în vreme de pandemie, de la 1 iunie - Noile reguli de participare Concerte și spectacole în aer liber în vreme de pandemie, de la 1 iunie - Noile reguli de participare

Evenimentele în aer liber vor putea fi organizate de la 1 iunie 2021 în anumite condiții. Ministerul Culturii a propus o serie de măsuri ce trebuie respectate de operatorii culturali. Ministrul Bogdan Gheorghiu atenționează însă că este posibil ca propunerile să fie modificate pot suferi modificări după ce  vor fi analizate de către Ministerul Sănătății, apoi de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Astfel, pentru evenimentele cu public în aer liber, într-un scenariu NU se va ține cont de rata de infectare, cu anumite condiții, și în al doilea scenariu vor fi anumite măsuri pentru o rata de incidență mai mică de 3 și 7,5 la 1.000 de locuitori. Organizatorul evenimentului respectiv este cel care trebuie sa aleagă între aceste două scenarii. Masca de protecție va fi însă nelipsită, atât la evenimentele organizate în spații închise, cât și afară, în aer liber, într-unul din scenariile propuse.

SÂMBĂTĂ, 17 APRILIE 2021, 02:16

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

SCENARIUL 1: Număr NELIMITAT de participanți indiferent de rata de incidență, CU documente medicale COVID-19. MASCA de protecție - obligatorie

Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în aer liber este permisă indiferent de numărul de participanți și de condițiile ratei de incidență cumulate în localitățile în care se află acestea, dacă toate persoanele care participă la eveniment se încadrează în una dintre situațiile de mai jos:

1. Accesul persoanelor se va face în baza Adeverinței de vaccinare, care va atesta încheierea procesului de vaccinare, la 10 zile de la realizarea rapelului. Adeverința se va prezenta împreună cu un act de identitate;

2. Test RT-PCR - SARS-CoV-2 realizat cu maximum 48 de ore înaintea începerii evenimentului;

3. Testare cu un test destinat diagnosticării rapide a virusului SARS-CoV-2. Accesul în sală se va face doar în baza unui test cu un rezultat negativ, ce va fi realizat în ziua evenimentului;

4. Participanții au trecut prin boală și pot face dovada prezenței anticorpilor printr-un document medical, care nu va fi mai vechi de 90 de zile. 

De asemenea, sala sau spațiul respectiv poate fi folosit la capacitate maximă, cu condiția respectării unei suprafețe de minimum 4 metri pătrați fiecărei persoane. Publicul poate participa la eveniment în picioare, iar masca de protecție va fi purtată obligatoriu pe toată durata evenimentului. Totodată, se menționează unde pot fi consumate băuturi și alimente - numai în spațiile special amenajate.

SETUL de MĂSURI pentru evenimentele în AER LIBER poate fi consultat AICI

SCENARIUL 2: Număr LIMITAT de participanți în funcție de rata de incidență, FĂRĂ documente medicale COVID-19

1. Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în aer liber este permisă fără a depăși numărul de 500 de spectatori și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mici de 3/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea.

2. Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în aer liber este permisă fără a depăși numărul de 300 de spectatori și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mici de 7,5/1000 de locuitori, dar mai mare de 3/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea. 

Accesul publicului la acest tip de eveniment NU este restricționat de nicio dovadă medicală.

La evenimentele organizate potrivit Scenariului 2, spectacol sau concert, nu se va sta în picioare, ci pe locuri și va fi păstrată distanțarea, fiind anumite reguli pentru distribuția rândurilor, a scaunelor. De asemenea, consumul de băuturi și alimente se va realiza doar în spațiile special amenajate.

- Spațiul va fi organizat cu locuri de șezut (scaune, bănci, pufuri etc.). Publicul nu poate urmări un spectacol/ concert în picioare;

- Personalul va verifica respectarea distanţării în timpul spectacolului;

- Referitor la distribuția locurilor (atât online cât și la casele de marcat): se va aloca un scaun liber pe lateral între fiecare spectator. În cazul în care organizatorii amenajează spațiul cu locuri de șezut (scaune, bănci, pufuri etc.), se va aloca 1 m între fiecare spectator. Prin excepţie de la aceste reguli, grupurile de până la 2 persoane și membrii aceleiași familii pot sta împreună;

- În ceea ce privește rândurile: ținând cont de structura de teatru / amfiteatru verticalizată, spectatorii nu stau față în față, ci unii în spatele celorlalți, înlăturând astfel riscul contaminarii directe prin proximitate;

- delimitarea clară a spațiului în care se va desfășura evenimentul.

MĂSURILE pentru evenimentele în AER LIBER pot fi consultate AICI

Setul de măsuri propus a fost elaborat în urma discuțiilor din cadrul grupului de lucru pentru reluarea activității cu public a sectoarelor cultural-creative, grup inițiat de către Ministerul Culturii cu sprijinul prim-ministrului Florin Cîțu. Din acest grup au făcut parte asociații și patronate din sectorul cultural-creativ, prin diferiți reprezentanți mandatați în acest sens, dar și specialiști din cadrul Ministerului Sănătății și Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, ministere care și-au manifestat dorința de a lucra împreună pentru a găsi soluții, inclusiv pentru segmentul HoReCa. Expertiza medicală a fost asigurată de către dr. Victor Costache și dr. Cristian Oancea, reprezentanți ai prim-ministrului, a mai precizat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă