Compania care a dezvoltat aplicaţia de spionaj Pegasus, anchetată de autoritățile din Israel. Și Franța a anunțat investigaţii în cazul spyware-ului

1 săptămână in urmă 19

Israelul a înfiinţat o echipă ministerială pentru a analiza acuzaţiile tot mai numeroase vizând aplicaţia de spionaj vândută la nivel mondial de o firmă cibernetică israeliană, a declarat miercuri o sursă apropiată situaţiei, care a adăugat că este improbabilă evaluarea exporturilor, transmite Reuters citat de News.ro.

Echipa este condusă de Consiliul pentru Securitate Naţională al Israelului, care este subordonat premierului Naftali Bennett şi care are  arie de expertiză mai largă decât Ministerul Apărării, care supraveghează exportul softului Pegasus al firmei NSO. ”Acest eveniment trece dincolo de competenţa Ministerului Apărării”, a spus sursa, referindu-se la un posibil efect diplomatic negativ, după informaţiile apărute în presă în această săptămână, despre posibile abuzuri în folosirea Pegasus în Franţa, Mexic, India, Maroc şi Irak.

”Suntem convinşi că activităţile companiei sunt fără probleme

Comentând evoluţia, un purtător de cuvânt al ONS a afirmat: ”Salutăm orice decizie luată de guvernul Israelului şi suntem convinşi că activităţile companiei sunt fără probleme”.

Miercuri, premierul francez Jean Castex a declarat că preşedintele francez Emmanuel Macron a solicitat efectuarea unei serii de investigaţii în cazul spyware-ului Pegasus. Telefonul preşedintelui Macron se află pe o listă cu potenţiale ţinte ale unei supravegheri în favoarea Marocului, a relatat marţi publicaţia franceză Le Monde.

 Investigație realizată de 17 organizații media

O investigaţie la nivel global publicată duminică de 17 organizaţii media, condusă de grupul jurnalistic non-profit din Paris Forbidden Stories, a afirmat că Pegasus a fost folosit în atacuri cibernetice reuşite sau nu împotriva unor smartphone-urilor aparţinând unor jurnalişti, oficiali guvernamentali şi activişti pentru drepturile omului.

NSO a respins investigaţia partenerilor mass-media, spunând că este ”plină de presupuneri greşite şi teorii necoroborate”.

Pegasus este destinat utilizării doar de către serviciile secrete guvernamentale şi agenţiile de aplicare a legii pentru a combate terorismul şi criminalitatea, a spus NSO. Astfel de scopuri sunt, de asemenea, cele care ghidează politica de export a Israelului, a declarat ministrul Apărării Benny Gantz, într-un discurs susţinut marţi. Dar, într-o trimitere la acuzaţiile din jurul Pegasus, el a adăugat: ”În prezent, studiem informaţiile publicate”.

Sursa foto: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă