Compania aeriană Qantas a vândut, în doar 10 minute, toate biletele pentru un ”zbor către nicăieri”

2 months ago 4

Compania aeriană Qantas a vândut, joi, în numai 10 minute, toate biletele pentru un ''zbor către nicăieri'', care, pe 10 octombrie, va survola câteva dintre principalele atracţii turistice ale Australiei. Demersul reprezintă un răspuns față de restricțiile impuse de autorități pe rutele interne și internaționale în contextul pandemiei de COVID-19, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.


Acest zbor, care va fi efectuat cu un avion Boeing 787 ce va decola de la Sydney, va survola muntele de granit roşu Uluru, insulele Whitsundays şi Marea Barieră de Corali, avionul urmând să aterizeze tot la Sydney după şapte ore de călătorie.


Biletele au costat între 572 şi 2.754 de dolari (486 - 2.341 de euro). Acest zbor a fost catalogat ''probabil cel mai rapid vândut în istoria Qantas'', potrivit unui reprezentant al companiei.


Compania a decis să reia, începând din luna noiembrie, zborurile de agrement de 12 ore deasupra Antarcticii, efectuate tot cu avioane Boeing 787.


În urma restrângerii activităţii din cauza restricţiilor antiepidemice, compania Qantas a anunţat în luna iunie reducerea a circa 6.000 de posturi în cadrul unui program de restructurare. Alte 2.500 de posturi ar putea fi diminuate în urma externalizării serviciilor la sol.


Printre alte modalităţi de creştere a încasărilor, Qantas a scos la vânzare obiectele care în mod normal sunt făcute cadou pasagerilor de la clasa business, inclusiv 10.000 de seturi de pijamale, care s-au vândut în câteva ore. De asemenea, doritorii pot să achiziţioneze, pentru 25 de dolari, pachetele de cadouri oferite pasagerilor de la clasa business, care conţin cremă de mâini, pliculeţe de ceai, biscuiţi cu ciocolată şi alune, printre altele.


Foto: EPA


Read Entire Article
Powered By Seo Tools