Comoara fotografică descoperită în podul unei case. 100 de imagini făcute în 1917 în jurul frontului de la Oituz

1 lună in urmă 28

Administratorii paginii de Facebook Fototeca Azopan au scos la lumină un instantaneu care datează din 1917.

Este vorba despre o fotografie pe care s-a descoperit inscripția "Avion căzut în Brețcu". Este vorba despre o localitate din județul Covasna, situată la 15 kilometri de Târgu Secuiesc.

Imaginea este parte dintr-un album găsit în podul unei case, compus din 100 de fotografii făcute în 1917 în jurul frontului de la Oituz.

Avionul căzut este un model Hansa-Brandenburg C.I., aparținând flotei austro-ungare, în perioada de pioneriat a aviației.

În descrierea de pe Facebook se menționează că aparatul de zbor făcea parte din Escadrila 29, unitate militară de elită organizată în 1916 de un căpitan austro-ungar pe nume Gustav von Holz, care a devenit apoi comandant.

Escadrila Puterilor Centrale a fost staționată inițial la Târgu Secuiesc și apoi lângă Miercurea Ciuc. S-a luptat în mai multe bătălii aeriene cu forțele Antantei, în special cu avioane franceze.

Potrivit mențiunilor documentare, cel mai de succes pilot al Escadrilei 29 a fost un anume Andreas Dombrowski, care a obținut 5 din cele 6 victorii aeriene în această escadrilă.

Arhivele au reținut că patru dintre victoriile lui Dombrowski au fost obținute la Comănești, Onești, Borșani și Soveja, în intervalul februarie-iulie 1917. Trei dintre succesele aeriene au fost repurtate împotriva unor avioane Nieuport Scout, din dotarea armatei franceze.

Citeste si:

 ”De marți, românii trebuie să știe cum au fost cele opt luni de guvernare MCID”

Calendarul moțiunii de cenzură împotriva guvernului Cîțu. Cele două birouri permanente se reunesc la ora 11.00

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă