Comisia Europeană va cumpăra 300 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 suplimentare de la Moderna

1 lună in urmă 1

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că a încheiat un contract cu societatea americană Moderna în vederea achiziţionării a 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva coronavirusului, informează News.ro, care citează agenția AFP.

Acordul dintre Comisia Europeană și Moderna prevede cumpărarea a 150 de milioane de doze, care să fie livrate în trimestrele trei şi patru în 2021, dar şi opţiunea achiziţionării altor 150 de milioane de doze de vaccin în 2022, anunţă întreprinderea într-un comunicat.

În total, Uniunea Europeană ar urma să dispună anul acesta de 310 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 de la Moderna.

Comisia Europeană intenţionează să-şi ”actualizeze” contractele pe care le-a semnat sau ”să încheie noi contracte”, în vederea unei susţineri a dezvoltării unor noi vaccinuri sau modificării vaccinurilor existente.

Astfel, Comisia Europeană vrea să se asigure că producătorii îi predau ”un plan detaliat şi credibil care să le demonstreze capacitatea de a produce aceste vaccinuri în UE, cu un calendar fiabil”.

Comisia Europeană precizează că este pregătită să ”ia în calcul surse de aprovizionare din afara UE, dacă este necesar”.

În același timp, comisia propune un proiect de ”bioapărare” – denunot Hera Incubator – menit să oprească răspândirea variantelor noului coronavirus, care provoacă îngrijorare din cauza unei contagiozităţi mari şi posibilităţii de a rezista vaccinurilor actuale.

Aproximativ 150 de milioane de euro urmează să fie alocate în vederea unei consolidări a  cercetării şi schimbului de date cu privire la noile variante.

FOTO: EPA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă