Comisia Europeana a aprobat un ajutor de 254 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului de termoficare din Bucuresti

1 lună in urmă 1

Comisia Europeana a aprobat, in temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile Romaniei de a sprijini modernizarea sistemului de termoficare al municipiului Bucuresti. Masura de ajutor este in valoare de 254 de milioane euro, echivalentul a 1.208 miliarde lei, finantata prin intermediul fondurilor structurale ale Uniunii Europene, transmite institutia, intr-un comunicat de presa.

"Aceasta masura de ajutor in valoare de 254 de milioane EUR, finantata prin intermediul fondurilor structurale ale UE, va ajuta Romania sa isi atinga obiectivele in materie de eficienta energetica si va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si de alti poluanti, fara a denatura in mod nejustificat concurenta", vicepresedinta executiva Margrethe Vestager, responsabila cu politica in domeniul concurentei.

Romania a prezentat Comisiei planul de a acorda un ajutor public in valoare de aproximativ 254 de milioane euro (1.208 miliarde lei) pentru reabilitarea retelei de distributie (in special a conductelor prin care apa calda ajunge in principalele puncte de distributie) a sistemului de termoficare din zona urbana Bucuresti. Sprijinul preconizat va fi acordat sub forma unui grant direct finantat din fondurile structurale ale UE gestionate de Romania, mai arata sursa citata.

Ca marime, sistemul de termoficare din Bucuresti este primul din UE si al doilea din lume, deservind 1,2 milioane de locuitori prin circa 940 km de conducte termice pentru sistemul de transport si 2.800 km de conducte pentru sistemul de distributie.

Vrei sa reduci costurile afacerii cu pana la 50%? Am negociat pentru tine discounturi speciale la produsele si serviciile de care ai nevoie pentru afacerea ta. Obtine oferta AICI!

Reabilitarea sistemului de termoficare a municipiului Bucuresti va consta in inlocuirea unor sectiuni ale principalelor conducte de transport al apei calde, reprezentand aproximativ 10 % din lungimea totala a retelei. Aceasta investitie va reduce pierderile de caldura si de apa, precum si alte tipuri de pierderi, generand costuri mai mici de intretinere a retelei. Prin urmare, masura va contribui la economii de energie si la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si de alti poluanti.

Astfel cum au demonstrat autoritatile romane, in pofida reducerii cu aproximativ 10 % a costurilor de exploatare, functionarea generala a sistemului de termoficare nu va genera venituri suficiente pentru a acoperi costul aferent acestor investitii. Prin urmare, fara sprijin public, proiectul nu ar fi viabil din punct de vedere financiar. Pentru a acoperi deficitul de finantare al proiectului este necesar acest grant din fondurile structurale ale UE.

Potrivit sursei mentionate, normele UE in domeniul ajutoarelor de stat permit statelor membre sa acorde sprijin pentru instalatiile de productie si retelele de distributie a energiei termice, sub rezerva indeplinirii anumitor conditii stabilite in Orientarile Comisiei din 2014 privind ajutoarele de stat pentru protectia mediului si energie.

In special, orientarile prevad ca, pentru a fi considerate compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat, proiectele trebuie sa indeplineasca criteriile legate de asigurarea "incalzirii centralizate eficiente" stabilite in Directiva privind eficienta energetica.

Intrucat caldura introdusa in sistem provine in proportie de aproximativ 80 % din instalatii de cogenerare, Comisia a constatat ca sistemul de termoficare din Bucuresti este un sistem eficient de termoficare si racire centralizata, astfel cum este definit acest concept in Directiva privind eficienta energetica.

De asemenea, Comisia a constatat ca masura este necesara - intrucat proiectul nu ar putea fi realizat fara sprijin public - si proportionala - deoarece proiectul va oferi o rata de rentabilitate rezonabila.

Pe aceasta baza, Comisia Europeana a concluzionat ca masura nu denatureaza concurenta si este conforma cu normele UE privind ajutoarele de stat, in special datorita reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera si de alti poluanti si a imbunatatirii eficientei energetice a sistemului de termoficare.

"Versiunea neconfidentiala a deciziei (cu numarul de caz SA.57425) va fi disponibila in Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurenta, de indata ce vor fi fost solutionate eventualele probleme legate de confidentialitate.

Buletinul informativ electronic State Aid Weekly e-News contine lista deciziilor referitoare la ajutoare de stat publicate recent pe internet si in Jurnalul Oficial", mai arata comunicatul de presa.

Mai puteti citi:

Cine este cu adevarat Diana Sosoaca, senatoarea pusa mereu pe scandalUn preot, urmarit national pentru ca fuge de condamnare, se plange pe YouTube de pedeapsa primita. Slujitorul Bisericii cu Luna a dat un tun de aproape doua milioane de euroVIDEO Cum sa adormi intr-un minut. Metoda "4-7-8" face minuniFOTO Ce bolid de lux conducea Florinel Coman cand a fost prins la volan cu 165 de kilometri pe oraInfractorii romani, afectati de Brexit: britanicii s-au saturat de ei si ii expulzeaza. "Nu stiu cum, dar o sa ma intorc. Fac aici 2.000-3.000 de lire pe zi"
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă